Setari Cookie-uri

Ce este mai puternic si pretios in Univers?

Ati auzit vreodata Besame mucho? Bineinteles ca ati auzit-o: e una dintre melodiile cele mai celebre din lume si, se pare, cea mai inregistrata din toate vremurile.

De fapt, in societatea noastra opulenta, traim un adevarat paradox: avem din ce in ce mai multe bunuri si experiente dar, fiindca le consideram banale si normale, nu ne mai ofera nici o bucurie.

Numai doua dintre multe exemple posibile:

- cand eram copil, capsune si cirese se mancau in mai, struguri in septembrie, portocale in decembrie, samd, iar in fiecare an cand tata aducea fructele noi acasa, asta era o sursa de bucurie pentru toata familia; inca imi amintesc cu cata pofta asteptam sa vina luna mai sa prindem prima muscatura de capsuni. Acum pot sa merg in supermarket si pot sa iau orice fruct vreau in orice perioada a anului. Mda, foarte comod, dar...unde mai este bucuria?

- azi, oriunde mergem, suntem inconjurati de muzica: in teatre, discoteci si baruri evident, dar si in magazine, metrou, pe strada, acasa,... mereu e un radio, un televizor, un casetofon... si daca nu este avem iPod cu casti. Nu reusim sa concepem o lume fara muzica. Si totusi... pana acum o suta de ani nu era asa. Lumea era tacuta. Reusiti sa va imaginati? Daca cineva vroia sa asculte muzica, trebuia sa fie cineva care o canta. Cine nu locuia in oras putea sa stea luni, ani de zile fara sa asculte nici o melodie, in afara vreunui cantec, duminica la slujba.

Puteti sa va inchipuiti ce efect ar fi avut asupra unui om simplul fapt de a asculta o simfonie sau o opera? Ce experienta fantastica si unica, stiind in plus ca oricum acel moment se va pierde pentru ca nu se poate fixa si va exista numai in amintiri? Cu cata atentie si concentrare ati asculta fiecare nota?
(imi vine in minte, ca fapt divers, ca Wagner a primit partitura de la Simfonia a Noua lui Beethoven cand avea 20 de ani si a reusit in sfirsit s-o asculte cand a avut 40... )

Ceea ce este interesant in toata discutia asta este ca ceea ce se schimba nu este experienta in sine (sa fie vorba de sex, de muzica, de mancare, samd), ci numai perceptia noastra; asta inseamna ca pentru a trai o experienta fantastica, plina de bucurie si pasiune, nu este nevoie de o experienta anume, ci de o simpla schimbare de perceptie: adica, ajunge sa dorim sa fie asa, ajunge sa dam toata atentia momentului prezent!
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
4 Mai 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.