Setari Cookie-uri

Unghii frumoase

Se spune ca poti cunoaste un om dintr-o simpla privire daca ne uitam la mainile acestuia. De asemenea, multa vreme mainile catifelate, frumoase si ingrijite au constituit o "carte de vizita" pentru femeile rafinate si elegante, pentru adevaratele doamne din inalta societate (si nu numai). Astazi, intr-un univers aflat sub semnul miscarii rapide, sub amprenta tendintei acute de permanenta schimbare, am inceput sa mai uitam din aspectele pe care odata le-am fi considerat importante si sa facem compromisuri care se rasfrang asupra propriului nostru corp. Din pacate, de cele mai multe ori, sacrificiile nu merita efortul. Atunci, pentru ca unghiile au fost si ar trebui sa mai fie inca marci ale feminitatii, ale stilului , merita sa le acordam ceva mai multa atentie si sa uitam de compromisuri in ceea ce le priveste.

Mai apoi, inainte de aplicarea ojei este indicata indepartarea celulelor moarte si lustruirea unghiilor cu o pila speciala, procedura ce va scadea posibilitatea ingalbenirii lor. In plus, inaintea aplicarii culorii pe unghii acestea trebuie protejate cu ajutorul unui strat cu un continut bogat de vitamine si substante speciale pentru fermitate si rezistenta. In ceea ce priveste lacul de unghii acesta nu trebuie aplicat in mai mult de doua straturi pentru ca se elimina orice incercare a unghiilor de a mai “respira”. Oricum, mai multe straturi inseamna adesea si o curatare mai rapida a unghiilor (oja se va desprinde in fasii). Daca te-ai hotarat sa aplici oja cu putin timp inainte de a iesi in oras iar aceasta pare a se usca destul de greu un truc simplu si adesea eficient este sa introduceti mainile in apa rece grabind astfel intarirea lacului de unghii. In final, daca ajungeti in faza curatarii produselor pentru unghii indicat ar fi sa evitati pe cat posibil orice solutie care contine acetona fiindca aceasta din urma usuca, deshidrateaza si poate afecta sanatatea unghiilor pe termen lung.

De asemenea este indicat sa evitati folosirea regulata a unghiilor false fiindca acestea slabesc rezistenta unghiilor naturale degradandu-le. Din cand in cand lasati-le cate o saptamana “libere”, fara oja aplicand doar creme hidratante sau respectand cateva dintre sfaturile naturale. Mai mult, feriti-va in general de toate actiunile care ar putea sa va traumatizeze unghiile: exfolierea voluntara a ojei, deschiderea cutiilor, scrijelirea diferitelor suprafete si nu in ultimul rand...renuntati definitiv la rosul unghiilor!


Un articol de Raluca Mateiu
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
25 Iunie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.