Setari Cookie-uri

Privire de neuitat

Ti-ai dorit dintotdeauna ca ochii tai fermecatori sa nu treaca neobservati si ai mizat mereu pe ei ca pe principala ta arma de seductie. Ochii nu sunt numai oglinda sufletului ci si un detaliu fizionomic imposibil de neglijat, de aceea mi-am propus sa-ti impartasesc cateva secrete care te vor ajuta sa corectezi micile imperfectiuni si sa obtii o privire de invidiat.

Nu trasa o simpla linie pe care s-o consideri apoi spranceana. Incearca sa o desenezi ca si cand ar trebui recreat fiecare fir in parte, pentru a pastra o aparenta cat mai naturala. Daca ai nevoie de un arc in partea de sus desenul trebuie facut fir cu fir. Incepe dinspre centru spre exterior. Orice schimbare de forma ar trebui sa se faca cu ajutorul pensetei , cu exceptia cazurilor in care acestea sunt deja prea scurte si doriti sa le prelungiti. Este foarte important sa nu iti deformezi sprancenele, ele nu trebuie sa fie nici prea subtiri nici vizibil artificiale. Cea mai buna metoda de a decide cum sa iti corectezi sprancenele este sa aplici o baza de machiaj peste ele, apoi in oglinda experimentezi trasand diverse forme cu creionul de sprancene. Aranjeaza fiecare spranceana, pe rand, pentru a observa diferenta.

Ochii mici - aranjeaza-ti sprancenele astfel incat sa para mai groase; urca arcul putin mai mult petru a le accentua.

Ochii adanciti - sprancenele trebuie inaltate, iar spatiul dintre ochi marit.

Ochii apropiati - mareste spatiul dintre sprancene cu ajutorul pensetei, iar catre coada ochiului prelungeste putin spranceana folosind creionul.

Ochii departati - deseneaza cu creionul spranceana cat mai aproape de nas si nu o prelungi spre exterior.

Creionul dermatograf

Cu dermatograful se traseaza o linie usoara, cat mai aproape de radacinile firelor de par, incepand de la coltul interior catre cel exterior, prelungind putin linia dincolo de coada ochiului. Foloseste un creion maro, negru sau gri foarte inchis, bine ascutit. Linia nu trebuie sa fie prea groasa. Poti incepe cu una fina, subtire la coltul interior al ochiului si, pe masura ce ajungi spre celalalt capat ingroasa dunga foarte putin. Spre coada nu trebuie urmata exact linia ochiului, ci se incepe o usoara curba in sus, fara a exagera insa.

Fardul

Daca doresti o culoare care sa ti se potriveasca alege una complementara culorii ochilor si care sa se asorteze su cu hainele pe care le porti. Culorile deschise, naturale sunt intotdeauna recomandate pentru zi. De aceea aplica putina umbra, pe pleoapele de sus, pana aproape de gene, folosind fie o pensula, fie degetul aratator. Daca doresti ca ochii sa para mai mari poti trece putin dincolo de linia ochiului. Umbra lasata de fard nu trebuie sa para grea, de aceea nu folosi prea mult produs. Daca ai facut-o insa, surplusul trebuie indepartat usor prin apasare cu un mic tampon folosit pentru demachiat.


Un articol de Cristina Serbu

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
31 Iulie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.