Vechea traditie taoista care a dat nastere conceptului "Feng shui" a luat amploare atat de mult peste tot in lume, incat principiile organizarii spatiale par sa fi generat dulci obsesii "la moda": cineva spunea, la un moment dat, ca ar reprezenta ideea de Feng shui prin adaugarea sub forma circulara a piperului deasupra unei felii de pizza. Dincolo de reactiile ironice pe care le starneste notorietatea unui sistem ideatic ce a depasit cu succes granitele culturii in functie de al carei specific a fost conceput, exista fara indoiala curiozitatea de a afla ce este, de fapt, Feng shui si cum actioneaza credintele filosofiei chineze asupra vietii noastre? Pronuntat "fung shway" si tradus "apa si vant", Feng shui simbolizeaza amplasarea armonioasa a elementelor in spatiu. In fapt, Feng shui se prezinta ca o teorie a naturii, un cumul de principii geografice, filosofice, religioase, matematice, astrologice si estetice. Conform acestei doctrine, fundamentate in metoda geomantiei, natura este un organism discret, care emana energie, un fel de forta a vietii, denumita Qi (Chi). Fie ca este vorba de munti si coline sau de cladiri si fantani arteziene, toate ar trebui asezate cu un scop, intr-un loc anume. Scopul este ca toate sa corespunda cu traseul de "curgere" a lui qi. In analiza Feng shui se foloseste o diagrama octogonala (pa kua), formata din cercuri concentrice, dispuse in jurul unui ac magnetic. Acestea sunt intretaiate de mai multe axe, fiecare indicand anumite aspecte, in functie de data nasterii a celui care o foloseste. Inelul situat cel mai aproape de centru se numeste "Pre-celest" si este inconjurat de simboluri care desemneaza "realitatea evidenta" si "legile incontestabile ale existentei". Al treilea cerc de langa punctul central, "cercul celor 24 de directii", este insotit de simboluri in functie de care se hotaraste buna pozitionare a unei cladiri. In viziunea Feng shui fiecarei forme de relief ii corespunde simbolul unui animal considerat sacru. Omologul muntilor este dragonul si se spune ca stancile netede sunt incarcate cu energie pozitiva, spre deosebire de cele amorfe, al caror qi este negativ. Energia existenta in zona vailor este reprezentata sub forma "dragonului de pamant", in timp ce "dragonul de apa" reprezinta orice rau, cascada sau fluviu care se scurg printre stanci. Exista si animale "magice", al caror rol este sa protejeze si sa mentina armonia: vulturul rosu (relieful din fata: varfuri muntoase de inaltime medie/cladiri cu forma dreptunghiulara); testoasa neagra (relieful din spate: dealuri/cladiri inalte); dragonul verde (relieful din partea stanga); tigrul alb (relieful din partea dreapta). Feng shui acasa sau la birou Cladirile sau orice alte elemente amplasate undeva din initiativa umana ar putea bloca sau, dimpotriva, permite fluxului de energie sa-si urmeze cursul. Care sunt insa regulile Feng shui de asezare a obiectelor in spatiu? Sau, mai precis, cum trebuie sa arate spatiile in care iti petreci majoritatea timpului? - Evita dezordinea. - Cand te asezi la birou sau in pat, usa camerei trebuie sa fie la vedere, ca, de altfel, intreaga camera. - Liniile drepte si colturile inguste trebuie evitate, mai cu seama daca sunt orientate spre directia in care stai. - In antichitate se credea ca drumurile serpuite dintre orase sunt menite sa tina la distanta energia negativa. Daca preferi ca in camera ta peretii sa fie albi, ar trebui sa stii ca acest lucru nu este neaparat de bun augur. Albul reprezinta, in unele culturi, ideea mortii si a doliului. Apoi, daca achizitionarea plantelor de apartament nu sunt o prioritate pentru tine, ar trebui sa stii ca ele au darul de a bloca energia negativa. O camera cu forma neregulata se corecteaza cu ajutorul unor oglinzi bine amplasate. In ceea ce priveste pozitionarea patului in care dormi, exista trei posibilitati care deschid calea qi-ului pozitiv. La birou evita sa ai in spate unul dintre peretii incaperii si asigura-te ca scaunul pe care stai se afla in apropierea unei ferestre. Daca geamurile camerei sunt din sticla, acopera-le partial cu jaluzele. Apa curgatoare are efecte benefice oriunde ai include-o. In urma cu cativa ani, prima pagina a unei mari publicatii occidentale a titrat cu litere de-o schioapa ca cei care au inventat una dintre cele mai populare bauturi racoritare din lume au apelat la principiile Feng shui pentru organizarea spatiului in care isi desfasurau activitatea. Indiferent daca privesti sau nu cu seriozitate principiile Feng shui, un lucru e cert: cu cat esti mai organizat si dispus obtii armonia spatiului care te inconjoara, cu atat ai mai multe sanse sa circuli mai usor printre obiectele care, altfel, par ca se grabesc sa-ti taie calea exact atunci cand incerci sa le eviti. Un articol de Alina Boicu
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: