Am primit o scrisoare pe adresa redactiei. Ne-a cutremurat o marturisire atat de simpla si totusi plina de intelepciune. Va lasam pe voi sa trageti concluziile: "Prin primii mei ani de liceu aparuse o moda in clasa: cura de slabire. Toate fetele mai mult sau mai putin grasute incepusera sa faca schimb de regimuri si mancau tactios in fiecare pauza o "consistenta" frunza de salata. Eu, posesoare la acel moment a unui metabolism demn de invidiat, muream de ciuda fiindca nu aveam motive sa tin regim. Mi-as fi dorit si eu, in crunta mea prostie, sa imi aduc "salata la pachet" si nu mancarea hipercalorica pe care mama mi-o indesa in ghiozdan in fiecare dimineata in speranta ca voi mai pune pe mine un gram sau doua. In cele din urma am ajuns sa tin regim , nu pentru ca aveam nevoie, ci pentru ca era "la moda". Nu mi-a luat mai mult de cateva saptamani sa imi dau peste cap metabolismul, iar din acel moment, viata mea a devenit o insiruire nesfarsita de cure de slabire. Stiti ce se spune... ai grija ce iti doresti, s-ar putea chiar sa primesti! A tine un regim nu este o bucurie... insa eu am aflat mult prea tarziu! Multe dintre noi cunosc ce inseamna sa poftesti la o bucatica de ciocolata sau sa nu poti sa adormi noaptea din pricina foamei. Incet, dar sigur, dorinta noastra de a avea un corp frumos, se transforma in obsesie. Asa s-a intamplat si in cazul meu: am inceput sa mananc din ce in ce mai putin, mai rar, mai deloc. Ma priveam deprimata in oglinda si incepeam sa plang. Invidiam anorexicele, imi doream sa devin si eu ca ele, sa am vointa de a nu manca nimic, de a nu pofti nici macar o secunda la ceva comestibil, de a vomita in cazul in care incalcam codul secret. Fara sa realizez, devenisem una dintre aceste sarmane fete, eram si eu in clubul lor, fara ca macar sa stiu. Revenisem la silueta dorita, dar continuam sa tin regim fiindca, gandeam eu, trebuie sa slabesc in avans pentru momentul in care voi reincepe sa mananc normal. Acest moment s-a amanat iar si iar, pana cand m-am privit in oglinda si am realizat ca devenisem mai urata ca niciodata. Aveam pometii evideniati, iar pielea se mula disgratios pe oase. Bratele mele semanau cu cele ale unui somalez, iar hainele atarnau pe mine ca pe umeras. Pieptul meu, odata plin si apetisant, devenise plat, poate chiar concav, iar bluzele decoltate lasau la vedere sternul si coastele acoperite de o piele depigmentata. Ma gandesc cu groaza ca au existat momente in care imi doream sa arat astfel. Depasisem limita bunului simt, iar scopul meu de a arata bine se transformase in unica dorinta de a slabi mai mult, tot mai mult, pana cand pic de grasime nu va mai salasui in corpul meu. Astazi pot spune ca sunt un om normal: mananc, nu mult, dar nici putin, sunt grasuta, dar nu prea tare, am celulita, dar nu in cantitati industriale, tin regim ocazional, dar nu atat cat sa mor de foame. Ma privesc in oglinda si sunt multumita de corpul meu, ma simt bine in pielea mea. Sunt eu insami si iubesc felul in care arat! Tu poti spune asa ceva despre tine? Te privesti in oglinda si esti multumita cu reflectia ta? Daca nu, poate ca povestea mea ar trebui sa iti dea de gandit. Este mult mai bine sa fii multumita cu tine, decat sa te imbolnavesti dorindu-ti sa fii altcineva (sau poate ca ar trebui sa spun "altceva")! Am scris aceste randuri in dorinta de a va ajuta sa invatati din greseala mea. Totul a inceput de la o prostie copilareasca si a sfarsit cu urmari pe care le suport si astazi. Esti sigura ca nu te simti bine in corpul tau? Mai gandeste-te o data!"
4Femina, pentru ca meriti sa te simti bine in corpul tau!
Dove a sustinut si a XI-a editie Dansez pentru tine
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: