Iulia Maftei (Dibu)

Descriere Iulia Maftei – Kudika.ro

 

Încă de când mă aflam pe băncile Facultății de Medicină Carol Davila, am constat că dincolo de a cunoaște știința este important să poți să o dai mai departe. Astfel că primul meu job a fost acela de jurnalist, iar astăzi pot spune că practic de peste 10 ani jurnalismul medical.

Ca orice om care își îndreaptă atenția spre ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos, m-am perfecționat de-a lungul timpului în nutriție (specialist nutriționist), în sport (instructor de dans terapeutic – oh, da!), iar astăzi cochetez cu medicina de laborator. Dacă la o primă vedere tot ceea ce fac pare puțin haotic, in esență activitățile mele converg către sănătate și echilibru.

Între timp am devenit soție și mama, iar azi mă declar feministă, flexitariană, îndrăgostită de metodele moderne de parenting și blogger începător.

Activitatea profesională:

 

  • 2005-2006: Paramedic SMURD Prim Ajutor
  • 2010: Tehnician Nutriționist (Lifestyle sănătos și Dietoterapie)
  • 2014: Absolvent Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București – Facultatea de Medicină
  • 2007-2017: Instructor de Dans sportiv și Terapie prin Dans
  • 2008-prezent: Redactor șef Garbo.ro; Redactor Kudika.ro
  • 2020-prezent: Medic rezident Medicină de Laborator @ Institutul Clinic Fundeni
  • 2021: Blogger @ zicuzi.ro

 

Iti place Iulia Maftei (Dibu)? O poti urmari pe: