Ne grăbim să etichetăm oamenii, spunând că sunt într-un anumit fel. Atunci de ce cu o anumită persoană cineva poate fi lapt și miere iar cu o alta, un adevărat tiran? Răspunsul este simplu: oamenii ni se arată așa cum îi vedem.

Săptămâna trecută am auzit o poveste despre un bărbat fără adăpost din California. Fost căpitan de echipă pe vremea facultății și elev eminent, a sfârșit prin a-și pierde slujba din cauza uneie boli de plămâni care nu i-a mai permis să lucreze. De aici la droguri și, ulterior, la a deveni ceea ce americanii numesc homeless nu a mai fost decât un pas. Bărbatul a ajuns să trăiască pe străzi, singura sa conexiune cu fosta sa lume fiind un cont de Facebok, o conexiune de Internet și un telefon mobil.

Marea provocare a venit atunci când vremea rece și ploioasă i-a pus viața în pericol. Nici un membru al familiei nu i-a sărit în ajutor. Nici unul dintre foștii prieteni și colegi nu a vrut să riște să aducă în propria casă un dependent de droguri. Nimeni, cu excepția Victoriei. Ea a fost cea care, în ciuda unui program încărcat, și-a făcut timp să îl ia de la spital și să îl aducă în căminul ei. Intreaga familiei a femeii a pus umărul. Fiul cel mare a renunțat la câteva hain și la propria cameră pentru ca bărbatul să aibă unde dormi. Iar soțul i-a scos pe toți la cină.

Poate părea ceva mărunt dar întreabă-te ce ai face tu pentru un om fără adăpost? In ciuda avertismentelor, nu numai că Victoria i-a întins o mână de ajutor dar l-a și lăsat singur în casă. Și asta pentru că nu a văzut în el un vagabond ci pe fostul ei coleg de facultate, atât de talentat și plin de viață. Iar el s-a comportat ca atare. Nu a luat droguri, nu a furat și i-a mulțumit pentru că, după o vreme îndelungată, cineva l-a tratat ca pe o ființă umană.

Atunci când vedem binele și frumosul din ceilalți, îi ajutăm să vadă și ei lucruri și îi inspirăm să le aducă la suprafață.

foto main: zlikovec Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: