Iată câteva mantre speciale care îți vor lua durerea pe care o simți și te vor face să vezi viața cu alți ochi, să fii mai fericită și să apreciezi tot ce ai.

1. Aleg să mă bucur de viață. Aleg să mă bucur de momentul prezent. Nu caut în stânga și în dreapta fericirea. O caut în sufletul meu.

2. Cea mai bogată persoană nu este cea care are cel mai mult, ci cea care are cel mai puțin nevoie. Bogăția este fericire. Aleg să vreau mai puțin și să apreciez mai mult ziua de azi.

3. Fericirea vine mult mai repede când încetez să mă plâng pentru problemele mele și încep să fiu recunoscătoare pentru toate problemele pe care nu le am.

4. Cel mai mare secret pentru liniștea sufletească este să las orice situație din viață să fie ceea ce este în loc să încerc eu să o fac să fie ce cred că ar trebui să fie.

5. Fericirea nu începe atunci când ajung într-un moment al vieții mele. Fericirea este ceea ce se întâmplă acum, când apreciez viața pe care o am.

6. Când viața îmi oferă toate motivele să fiu pesimistă, mă gândesc la un singur motiv bun pentru a fi optimistă. Întotdeauna trebuie să fie ceva pentru care să fiu recunoscătoare.

7. Nu, nu voi obține întotdeauna ceea ce îmi doresc. Însă există o mulțime de oameni care nu vor avea niciodată ceea ce am eu acum. Sunt o norocoasă.

8. Sunt recunoscătoare pentru viața mea, pentru sănătatea mea, pentru familia mea, pentru prietenii mei.

9. Aleg să zâmbesc astăzi, să mă bucur de fiecare clipă, să mă plâng mai puțin și să fiu recunoscătoare pentru toate lucrurile mărunte care, de fapt, înseamnă totul.

foto main: Cristina Conti, Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: