Pe 21 iunie avem parte de cea mai lungă zi a anului 2020; această perioadă va veni cu o energie incredibilă și asta deoarece Polul Nord al Pământului va fi înclinat maxim către Soarele strălucitor. Potrivit legendelor vechi, solstițiul deschide portalul dintre acest tărâm și cel spiritual.
Natura va arată și ea o activitate mai intensă decât de obicei, convingându-ne să intrăm în conexiune cu ea astfel încât să ne ajute să ne regăsim, să ne redescoperim și să ne bucurăm de legătura strânsă pe care o putem avea cu Universul.
Astrele ne sfătuiesc să ne inspirăm din frumusețea naturii și să lucrăm la intuiția noastră
Ce trebuie să facem este să respirăm iubire, să profităm de abundența naturii și să ne dăm seama de ce avem nevoie pentru a fi cu adevărat fericiți. Soarele va străluci mai puternic ca niciodată, așadar putem valorifica energiile sale pentru a ne revitaliza trupurile și mințile și a ne curăța sufletele.
Este momentul să ne conectăm cu Universul
Aceasta este o perioadă benefică pentru noi deoarece ne ajută să înțelegem că suntem parte din Univers; suntem praf de stele și energie divină. Tot ce transmitem în Univers primim înapoi. De aceea este foarte important ca din sufletele noastre să eliberăm doar iubire, bucurie, zâmbete, emoții și sentimente pozitive. Cu noi începe și se termină iubirea adevărată. Fiecare lucru pe care îl facem, fiecare decizie pe care o luăm, fiecare schimbare de care ne agățăm ne poate aduce mai aproape de împlinirea visurilor și, implicit, de transformarea noastră ca persoane.
foto main: pixabay
Spune-ti parerea!