Setari Cookie-uri

4 Motive pentru care trebuie să lupți pentru relația ta de iubire

Nu uita asta! Sunteți două suflete care au puterea să decidă dacă să rămână sau nu într-o relație. 

Ai nevoie de doi oameni implicați pentru ca o relație de dragoste să funcționeze. Cum nimeni nu este perfect, este rezonabil să presupunem că nu există o relație ideală. Poate că ți-ai găsit sufletul pereche, însă vor fi ocazii în care veți avea discuții contradictorii și lucrurile nu vor fi roz.

Motive pentru care trebuie să lupți pentru relația ta de iubire

Dacă un cuplu nu are dezacorduri, certuri, conflicte atunci clar unul dintre parteneri nu este sincer cu el însuși. Complezența subiacentă și opiniile nerostite pot fi mai dăunătoare unei relații decât un argument. Când cuplurile își argumentează punctele de vedere în mod corect, relația devine mult mai deschisă, mai sinceră, mai matură și mai puternică.

De ce să lupți pentru relația de iubire? Îți spunem noi:

Citește și:

1. Luptă pentru relația de iubire pentru că... sunteți suflete pereche

Crezi că ți-ai găsit sufletul pereche? Este partenerul de lângă tine sufletul tău pereche? Atunci trebuie să lupți pentru relația ta cu tot sufletul. Zi de zi... clipă de clipă. Nu te culca pe o ureche - iubirea vine și pleacă. Este datoria ta să o menții vie.

2. Luptă pentru relația de iubire pentru că... el merită să vadă cât de mult ții la el

Arată-i că inima ta este doar pentru el. Împărtășește-ți sentimentele, deschide-ți sufletul, renunță la măști și alege să fii vulnerabilă. Așa vei fi un exemplu și pentru el și îi vei arăta că este în siguranță alături de tine, că poate să aibă încredere în tine și să vorbească despre nesiguranțele lui. Nu îți ține emoțiile îngropate.

Citește și:

3. Luptă pentru relația de iubire pentru că... destinul vostru este în mâinile voastre

Sunteți două suflete care au puterea să decidă dacă să rămână sau nu într-o relație.

Dacă tu și partenerul de cuplu vă iubiți, nu permiteți nimănui să intervină între voi. Nu lăsați ca un dezacord să distrugă ceea ce aveți. Când luptați pentru relația voastră, amândoi mențineți acea decizie de a iubi și dorința de a repara ceea ce este stricat. Este o putere la care nu trebuie să renunțați niciodată.

4. Luptă pentru relația de iubire pentru că... nu vrei ca mai târziu să fie unul dintre regretele tale

Toți oamenii au câteva regrete în străfundul inimii. Nu permite ca faptul că renunți prea ușor la relația în care ești să fie unul dintre regretele la care te vei gândi tot restul vieții tale. Nu lăsa ca o relație frumoasă să se ducă pe apa sâmbetei. Nu-ți da voie ca peste ani și ani să te chinui cu întrebări de genul "Cum ar fi fost dacă...?" sau "De ce nu am luptat mai mult?"

Citește și:

Chiar dacă lucrurile nu vor merge, măcar ai satisfacția că tu ai încercat... ai dat tot ce ai avut mai bun. Ai făcut tot posibilul să salvezi relația.

Sfatul nostru:

Amândoi ați investit prea multe în această relație pentru a nu lupta în continuare pentru ea. Este normal să aveți probleme, este normal să aveți situații în care să nu va înțelegeți sau să aveți momente de îndoială. Cu toate acestea, atunci când sunteți cu adevărat meniți să fiți împreună, veți găsi o modalitate de a lupta și de a păstra vie iubirea voastră minunată.

foto main pixabay

Vizionare placuta


Kudika
13 Aprilie 2022
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.