În ciuda înțelepciunii tradiționale care ne îndeamnă să nu apelăm la un alt bărbat pentru a-l uita pe cel pierdut, eu îmi arog dreptul de a râde în fața acestei reguli. Și dacă îmi permiteți, vă împărtășesc din experiența mea cu un zâmbet complice.

Într-o lume în care timpul trece cu greu și lacrimile devin uneori inundații necontrolate, am învățat că inimile noastre sunt niște aventurieri curajoși. După despărțirea de cel care părea că îți știe toate secretele, este ușor să cazi în capcana melancoliei și să te găsești plângând la colțul străzii, cu o cutie de ciocolată în brațe și una de înghețată în geantă și cu o listă nesfârșită de melodii triste în memoria telefonului.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: