I-am făcut un copil ca să nu mă părăsească și acum eu iubesc pe altcineva. Ce să fac?

Sună a confesiune de suflet zbuciumat, poate ușor debil, și nici nu vă pot condamna dacă m-ați judeca, dar, mai întâi, vă rog să mă ascultați cu inima deschisă.

A fost o vreme în care am crezut că dragostea este un remediu bun la toate durerile, iar noi doi, legați de promisiuni și speranțe, ne-am hotărât să ne cimentăm relația, astfel s-a născut copilul nostru, aducând cu el bucuria și responsabilitatea pe care le presupune această responsabilitate covârșitoare de a deveni părinte.

Dar, așa cum răsare soarele după noapte, pasiunile mele s-au scufundat în adâncul unei nopti interioare. O nouă lumină a apărut în calea mea, iar inima mea s-a agățat de acea sursă strălucitoare, în ciuda norilor de vinovăție și confuzie. Am îndrăznit să iubesc pe altcineva, să descopăr un alt univers de sentimente și trăiri, iar acum mă găsesc în fața unei cruci păguboase, între două lumi care par ireconciliabile.

În fața acestei dileme, îmi întorc privirea către înțelepciunea lui Rollo May, psihologul umanist care susținea că, pentru a trăi o viață autentică, trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Și astfel, cu sinceritate și vulnerabilitate, mărturisesc că dragostea mea s-a împărțit între două ființe, ambele semnificative în propriile lor feluri.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro