Multa luminozitate, mult volum si forme de invidiat, cam asa ar putea fi descrisa in cateva cuvinte colectia de primavara semnata Calvin Klein. Intreaga colectie te incanta cu atmosfera de simplitate si puritate. Francisco Costa, designerul actual al brandului CK, ne-a aratat inca o data ca este adept al minimalismului si ca primavara e timpul ideal sa lasam in urma unghiurile dure si culorile inchise preferate pentru sezonul de moda toamna-iarna si sa ne orientam catre forme moi si culori neutre.
Tricotajele din matase au un aer luxuriant si par sa curga iar imprimeurile usor distorsionate fac ochiul sa creada ca are in fata un material oarecum transparent. Costa echilibreaza materialele ce se muleaza, cu materialele moi obtinand un look sexi. Pana si denimul folosit de acesta e acoperit, e decolorat, sau prespalat astfel incat sa nu mai arate chiar a denim.