Setari Cookie-uri

Vernisajul DOUA PLANURI semnat Victor Fota la Imbold

Galeria prezinta prima expozitie personala a unuia dintre cei mai promitatori pictori tineri romani

comunicat de presa

Victor Fota, artist si tanar absolvent al Universitatii de Arte, Bucuresti, isi prezinta prima colectie de tablouri inspirate din concepte ale stiintei fizicii (primul plan) si o miniserie de personaje din ideologia antica (al doilea plan).

In acelasi timp, cele doua planuri sunt un laitmotiv usor de recunoscut in toate lucrarile prin jocul de culori, forme si simboluri, prin suprapunerea prim-planului cu planul aparent secundar care, intotdeauna punctat minutios, atrage si surprinde privirea.

Expozitia, un experiment cromatic, simbolistic si la nivel de reteta de preparare a vopselurilor, este unificata si de repetitivitatea grafica a formelor. Aceasta constanta simbolizeaza energia din univers, un singur sir de linii se aseamana cu o unda, pe care orice particula o formeaza, de la radiatii gama la microunde.

Citește și:

Expozitia pe care o puteti vizita la Imbold, Galeria este formata din: Efectul Auger, Legea universala a gravitatiei lui Newton, La viteza luminii, Eterul lui Platon, Bosonul Higgs, Jupiter si dincolo de infinit, Principiul incertitudinii al lui Heisenberg si Simplexity.

Miniseria de tablouri a fost realizata printr-o reteta traditionala a picturii in ulei, tehnica flamanzilor. Aceasta tehnica se realizeaza pe o panza grunduita in mai multe straturi, obtinandu-se in final o suprafata fina, dupa care urmeaza aplicarea straturilor succesive de pelicule de culoare semi-transparente si un ingredient personal al artistului: un medium preparat personal dupa retetele vechi, rezultand glasiuri ce dau un efect de profunzime peliculei de culoare. Aceasta succesiune de pelicule transparente si semi-transparente, pe langa efectul optic, ofera o foarte buna rezistenta in timp.

Citește și:

Lucrarile artistului tin pasul cu muzica, mai exact, cu muzica electronica. Victor Fota marturiseste ca incearca sa lege cat mai mult arta vizuala de efectul muzicii pentru ca „Efectul muzicii asupra emotiilor noastre este mult mai mare in comparatie cu efectul picturii si este amplificat de imaginile vizuale.

Doua planuri este o expozitie prezentata de Asociatia Culturala Imbold.

Curatori: Andrei Argaetic

Expozitia Doua planuri poate fi vizitata la Imbold, Galeria – Strada Polona, Nr. 40, Bucuresti, in perioada 11 aprilie - 8 mai, de luni pana duminica, in intervalul orar 13:00 – 20:00.

Vizionare placuta


Kudika
5 Aprilie 2013
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.