Setari Cookie-uri

Melanj de sentimente

Cum se elibereaza femeia din colivie?

Comunicat de presa

Exista multe femei care sustin ca viata lor e un roman. Dar putine stiu sa puna in pagina evenimente, sa mentina suspansul, sa creeze conflictul si sa administreze momentul culminant cu multa dezinvoltura. Povestea Almei, sotia nefericita si a lui Patrick, sotul infidel, din romanul "Melanj de sentimente" al tinerei autoare Ella Pop, ne demonstreaza ca editorul Bookbreak a stiut cu ce poveste sa iasa in lume.
Am cautat in zadar pe internet despre autoare. Misterioasa scriitoare ofera publicului romanesc, iubitor de chick-lit, o captivanta si suculenta poveste despre tradare si blestem.


Asemnenea multor sotii, Alma a renuntat la serviciu pentru a se ingriji de casa. Nu are copii. E de peste zece ani casatorita cu un sot infidel. "Se priveste intr-o oglinda imaginara. Si ce vede? Suferinta unei pasari in colivie." Dar daca pana si pasarile asi iau zborul, de ce n-ar face-o si ea din domiciliul conjugal? Doar o intamplare a vietii ii da posibilitate sa guste din fructul oprit al libertatii. O vacanta de vis, oferita de sotul ei, ii transforma viata. Ramane si in strainatate neglijata.

Citește și:

Ea crede ca sotul e ocupat cu serviciul. Incearca sa-l scoata din treburile lui si organizeaza o croaziera fara laptop si telefon. Asta il infurie nespus pe barbat. Nu intelege de ce. Abandonata si trista isi face veacul pe sezlong si numara scoici. Cu ce a gresit? Nu intelege. De nervi i se face rau. Un barbat inalt, brunet, cu buze pline, nas drept si ochi verzi ca marea o ia in brate. O conduce spre hotel. Ametita si tulburata il aude ca prin ceata pe sotul ei, Patrick, cum ii reprosa uneia prin telefon ca din cauza ei a trebuit sa suporte un sejur cu sotia.

La auzul acestor vorbe, Almei i se pare ca se prabuseste cerul. Intra in camera si nu mai stie de ea. Revine pe plaja, de parca a lasat ceva acolo. Il regaseste pe "barbatul puternic, cu aer sarmant." Deapana povesti pana spre dimineata. Isi fagaduiesc ca vor mai vorbi, dar nu au nimic de scris pentru a nota numarul ei de telefon. Deseneaza cifrele pe nisip, in caz ca necunoscutul Yannis il va uita.

Citește și:

Se reintoarce in tara unde isi reia calvarul unei casnicii pierdute. Cand nu mai spera primi un telefon de la noul ibovnic. Si de aici isi redescopera viata. Voiaje in hoteluri scumpe, plimbata pe marile bulevarde ale Parisului pentru a i se cumpara haine pe care nici nu le visa. Se simte ocrotita si pretuita de necunoscutul aparut din spumele marii. Revine iar in tara. Reintra in colivie, scapa o singura data, pentru ca ultima escapada sa se termine cu o bataie crunta.

Este inchisa de sot si pedepsita sa stea fara mancare intre patru pereti. Nu mai are nici telefon. Cui sa se planga? Face o ultima incercare. Se roaga de asistenta care o ingrijea sa transmita un mesaj la un hotel din Monaco, unde iubitul ei Yannis revenea mereu. Risca. Mai are de ales? Dupa o chinuitoare asteptare si o alta bataie crunta, pasarea este salvata de soimul cel viteaz. Ce a urmat a fost destinul unui om.

Citește și:

    Cand sa fie atat de aproape de implinirea unei vieti linistite i se intampla o ultima nenorocire. Va supravietui incercarilor vietii? Vom afla din cartea urmatoare, pentru ca chik-lit-ul Ellei Pop necesita o continuare. Este atat de bine inchegata povestea, atat de trist finalul, incat e imposibil ca Dumnezeu sa o lase pe Alma sa piara.

    Asteptam cu sufletul la gura ce i se mai intampla si azi tristei femei, mai ales ca am reusit sa aflu ca povestea se inspira dintr-un caz real. Cate dintre citittoarele noastre nu se regasesc in acest story, dar nu vor sa recunoasca? Cati dintre barbati ar recunoaste ca au gresit? In taina cititului, pe un sezlong la plaja, femeile tradate isi pot imagina viitorul, fara sa mearga la astroloage. Oricine are o poveste, dar nu toate femeile pot scrie atat de consistent si de captivant o poveste de viata ca Ella Pop.

    Citește și:

      Daca e cald, serviti "Melanj de sentimente," o inghetata cu toate ingredientele. Si fara asezonari stilistice. Clar si la obiect.

      Sursa foto prima pagina: Depositphotos

      Vizionare placuta


      Kudika
      24 Iunie 2014
      Echipa Kudika
      Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

      Ti-a placut acest articol?

      Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.