comunicat de presa:

4 creme de fata naturale

Pentru femeile care devin tot mai exigente cu privire la produsele cosmetice antiaging utilizate, Cosmetic Plant lanseaza LiftUp, o noua gama menita sa reintinereasca pielea si sa contribuie la mentinerea frumusetii si sanatatii acesteia. In acest fel, compania a apelat la un veritabil cocktail de lifting constand in acid hialuronic, LIFTONIN®-XPRESS si un delicat extract de magnolie.

„Cremele antirid reprezinta punctul nostru forte si, din acest motiv, suntem permanent in cautarea unor noi ingrediente active cu efect antiaging. De data aceasta, am apelat la cunoscutele efecte antirid ale acidului hialuronic pe care, pentru un efect de lifting instant, l-am combinat cu LIFTONIN®-XPRESS, iar pentru un plus de finete am adaugat extractul de magnolie”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Dupa aproape doi ani de dezvoltare, gama LiftUp cuprinde cinci produse inovatoare, dintre care trei reprezinta o premiera pentru portofoliul companiei. Astfel, pe langa Crema antirid de zi si Crema antirid de noapte, LiftUP cuprinde si un Gel lift instant, Ser lift instant, precum si un Lapte demachiant special pentru ochi, acestea fiind o noutate in gama Cosmetic Plant.

Potrivit companiei, ingredientul de baza al noii game este acidul hialuronic, o componenta majora a matricei extracelulare, care asigura o hidratare rapida si de lunga durata. In plus, printr-o patrundere mult mai usoara in straturile pielii, acesta reduce adancimea ridurilor si reintinereste pielea.

Specialistii Cosmetic Plant nu s-au oprit doar la acest ingredient, deoarece au considerat ca nu este suficient sa asigure pielii un aport de acid hialuronic din exterior, ci trebuie sa stimuleze si sinteza acestuia din interior. Pentru a determina acest lucru foarte important, au imbogatit gama LiftUp cu riboza (RiboxylTM). Aceasta, pe langa efectele demonstrate de stimulare a metabolismului celular, creste sinteza acidului hialuronic cu 55%.

La fel de important este si LIFTONIN®-XPRESS, un ingredient inovativ cu efect de lifting instant, extras dintr-o microalga originara din Marea Rosie. Datorita acestuia, pe suprafata pielii se formeaza o pelicula cu efect de intindere imediat vizibil ce se mentine pana la 6 ore (*teste efectuate de producatorul ingredientului activ).

„Nu in ultimul rand, datorita continutului sau bogat in polifenoli, extractul de magnolie ofera o nota speciala acestei combinatii, asigurand un efect anti-inflamator si antioxidant”, a completat reprezentanta companiei.

Produsele, ale caror preturi se situeaza intre 14,7 si 25,5 lei, au fost concepute pentru ingrijirea tenului normal/uscat, in timp ce Gelul Lift Instant se adreseaza tenului normal/mixt. Gama este destinata femeilor cu varste cuprinse intre 30-70 ani, care doresc sa isi mentina sau sa isi recapete fermitatea si stralucirea tenului. In plus, avantajele gamei se remarca si la nivelul ambalajelor moderne si igienice, care permit o dozare exacta a produselor, datorita flacoanelor cu sisteme airless si a sticlutei cu pipeta.

Cu o textura lejera, Crema antirid de zi actioneaza inca din primele minute de la aplicare, netezind ridurile, crescand tonusul si hidratarea pielii. Datorita acidului hialuronic, s-a demonstrat cresterea elasticitatii pielii cu 14% si reducerea asperitatilor sale cu pana la 10%, dupa 4-8 saptamani de utilizare (*teste efectuate de producatorul ingredientului activ).

In acelasi timp, Crema antirid de noapte hraneste si regenereaza tenul, diminuand profunzimea ridurilor, astfel ca, la trezire, pielea va arata mai neteda, luminoasa si revitalizata. Vitamina A din compozitia cremei stimuleaza reinnoirea celulara, Vitamina F ajuta la regenerarea membranei celulare, iar Vitamina E intensifica elasticitatea si gradul de hidratare a pielii.

Gelul Lift Instant, dezvoltat special pentru tenul normal/mixt, are o textura ultra-absorbanta concentrata in ingrediente active cu rolul de intindere si diminuare a ridurilor. In afara de cele trei ingrediente de baza cu puternic efect antirid si de lifting, gelul contine si vitamina E incapsulata, care actioneaza ca un hidratant din interior, prevenind imbatranirea prematura a pielii prin inhibarea peroxidarii lipidelor.

Datorita continutului ridicat de LIFTONIN®-XPRESS, acid hialuronic si RiboxylTM, Serul Lift Instant formeaza pe suprafata pielii o pelicula cu efect de intindere imediata, vizibil dupa 1-5 minute si mentinut pana la 6 ore* si are o actiune antirid intensa (*teste efectuate de producatorul ingredientului activ).

Nu in ultimul rand, gama LiftUp contine si un Lapte demachiant, gandit pentru a curata eficient zona sensibila a ochilor si a fetei, datorita formulei produsului care contine ingrediente atent selectionate pentru indepartarea machiajului normal si chiar a celui waterproof.

Noua gama este disponibila in retelele Auchan, Cora – Romania Hypermarche, DM DrogerieMarkt, diverse farmacii si magazine naturiste din tara, cat si in magazinul online al producatorului: shop.cosmeticplant.ro, iar pe termen lung, compania vizeaza includerea acesteia si in proiectele de export.

Secretele folosirii cremei de fata
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: