Iti astept telefonul Andrei

Sau poate pur si simplu nu te intereseaza. Dar daca te-as intreba, nu mi-ai raspunde decat cu “draga mea” si eu as intelege iarasi numai ce poftesc si m-as gandi ca ma iubesti, dar esti prea cerebral pentru a imi distruge mie si copiilor tai viata. Si mi-ar placea sa ma iubesti asa, as vrea sa stiu ca traiesc o iubire imposibila, e un gand cu care as adormi fericita seara de seara, chiar daca ochii mi-ar fi in lacrimi.

Acum mi-am dat seama. Poate ma vei suna mai devreme pentru ca pleci Dumnezeu stie pe unde. Si simti nevoia sa ma anunti fiindca esti atat de obisnuit sa-mi dai socoteala desi eu nu iti cer. Iar mie imi va creste sufletul cand iti voi vedea numele pe ecranul telefonului iar apoi ma voi intrista fiindca m-ai sunat numai ca sa anunti ca pleci. Iar la urma ma voi amagi cu gandul ca totusi ai simtit nevoia sa ma anunti.

Ce simti tu pentru mine? Asta nu stiu, nu inteleg. Imi explic, apoi sterg. Unele variante nu-mi plac, altele nu-mi plac deloc, altele ma flateaza dar tot nu-mi surad.

Am sa raman legata de tine toata viata. Si nu vreau. Vreau fericirea. Vreau sa simt ca am un barbat doar al meu, care sa ma iubeasca mai presus de sine si pe care sa simt ca nu-l merit. Dar ma intreb daca il voi avea. Si cand raspunsul este nu. Chiar daca uneori, in excesele de optimism, in repet ca da. Imi spun ca platesc un pret pentru ceea ce am avut noi doi. Ca am calculat gresit, ca am pacatuit, ca-s blestemata sa nu mai iubesc fiindca te-am iubit pe tine si nu-mi era permis.

Camelia

---