Cand nu faci planuri

Am intrebat-o, firesc, daca nu e geloasa, iar ea mi-a raspuns ca a trait cinci ani langa un barbat, impartind cu el aceeasi casa, acelasi pat, aceeasi masina, dar ca nu a fost niciodata atat de sigura de partenerul ei cum este acum, cand iubeste un om care locuieste peste Ocean. Ca isi sunt fideli unul celuilalt, ca isi dau zilnic semne de viata si ca isi povestesc tot ce fac, clipa de clipa. Ca el o face sa se simta cea mai iubita femeie din lume si ca stie ca, fiind atat de departe, chiar nu are niciun interes sa joace teatru.

Dar interogatoriul meu a continuat cu intrebarea fireasca legata de planurile lor de viitor. “Nu vreau sa stric nimic”, mi-a argumentat ea lipsa lor de planuri de schimbare. Si desi am invatat la cursurile de comunicare pe care le-am urmat ca nu e recomandat, daca dorim o conversatie profunda, sa punem la indoiala marturisirile interlocutorilor, in mintea mea au vajait o mie de intrebari care asezau iubirea lor sub semnul indoielii- din perspectiva mea.

Cand nu faci planuri intr-o iubire e semn de seninatate si impacare cu povestea ta de dragoste? E semn ca esti sigur pe ceea ce ai si te bucuri de prezentul tau ca si cum ar fi vesnic? Sau, de fapt, te temi sa investesti in ceva despre care, in strafundul sufletului, stii ca nu poate dura?

Eu simt ca as muri daca barbatul iubit ar fi nevoit sau ar alege sa traiasca departe de mine. Eu am nevoie de dragoste fuzionala si de imbratisare perpetua. Eu sunt un om chinuit si nesigur… Daca ar trebui sa ma despart de doua ori pe an de omul vietii mele, cu care ma intalnesc tot de doua ori pe an, probabil ca as rasturna lumile, as desfiinta granitele, as rearanja toate rosturile geografiei si economiei, ca sa dau, totusi, o sansa, iubirii mele.

Dar eu gresesc adesea si sunt pregatita sa imi recunosc, spasita, erorile. Erorile?…

Text de Alice Nastase Buciuta, sursa: coffechat.ro

---