Blog kudic: Vreau...

Blog kudic: Vreau...
Kudika
27 August 2010

sa ma trezesc cand dimineata mea, care incepe dupa ora 10, e jucausa si proaspata ca un mar verde. Sa te aud zdranganind stangaci in bucatarie si sa ma prefac mai departe ca dorm pentru ca stiu cat de dezamagit ai fi daca nu ai reusi sa duci pana la capat dorinta de a fi tu cel care ma trezeste.

Sursa: sheep.ro, blogul Ralucai

…sa ma trezesc cand dimineata mea, care incepe dupa ora 10, e jucausa si proaspata ca un mar verde. Sa te aud zdranganind stangaci in bucatarie si sa ma prefac mai departe ca dorm pentru ca stiu cat de dezamagit ai fi daca nu ai reusi sa duci pana la capat dorinta de a fi tu cel care ma trezeste. Sa mijesc ochii somnoroasa ca sa te vad ciufulit, cu tricoul mototolit si o cana in mana, incurcat ca nu stii unde ar fi locul perfect pentru cafeaua pregatita cu mult lapte. Sa ma ridic intinzandu-ma lenes in cautare de alinturi, sa te tachinez ca iar e capacul ridicat la wc si sa las apa sa ma trezeasca de-a binelea. Apoi, sa distrug pentru a nu stiu cata oara feng-shuiul din dulap, sa fac mofturi, sa privesc imbufnata din varful maldarului de haine si sa decretez deznadajduita: “E clar. Eu chiar nu mai am cu ce sa ma imbrac!”. Intr-un final, sa arunc ceva pe mine cu o atentie studiata pe care n-am s-o recunosc vreodata cu voce tare si sa te aud spunandu-mi cat sunt de frumoasa cand ma enervez.

…sa plec trantind usa (e curent sau poate sunt eu hiperenergica, oricum supararea mi-a trecut definitiv dupa sarutul de “Sa ai o zi buna”) si sa ajung la timp la intalnirea de la birou. Desi nu s-ar zice, nu-mi place sa fac lumea sa astepte dupa mine. Sa cunosc oameni pe care ii stiam doar din auzite si sa ridic stachete macar din cand in cand. Sa ma oftic atat de tare si de constructiv cand simt ca pierd un proiect incat sa nu renunt pana nu imi iese perfect. Ba nu, perfectibil. Altfel cum as mai invata sa trec la nivelul urmator? Sa apar cu o idee faina in mijlocul brainstormingului si sa ies sa sarbatoresc “la o tigara” cu colegii. Sa dau cu agenda de pamant ca nu mi-a amintit sa o deschid ca sa verific ce mai ramasese de facut. Sa stau pana tarziu pentru ca linistea nu are deadline si nici telefonul nu mai insista sa ma scoata din ale mele atat de constiincios.

…sa ma intorc acasa obosita dar cu chef de vorba si sa te ametesc cu detalii care nu te vor interesa niciodata dar pe care te prefaci ca le asculti. Asa, pentru ca nu vrei sa strici momentul. Sa imi povestesti lucruri care ma depasesc complet dar pe care le ador doar pentru ca vad cu cata bucurie mi le spui. Trebuie sa fie tare importante pentru tine (deci pentru mine; deci pentru noi). Sa iti pregatesc ceva de mancare, din ce-ti place tie si sa pui sare pe furis doar pentru ca stii ca m-am straduit. Niciodata nu m-am priceput la cantitati, recunosc. Sa ne tolanim apoi pe fotoliu si sa povestim despre orice suna frumos, intangibil si aventuros. Tu ii spui joaca, eu ii spun vis.

…sa ne luam in brate pe intuneric cand s-a facut deja “maine” si sa adorm uitand sa iti mai spun cat de mult te iubesc. Stii insa ca as fi vrut.

…sa pot promite ca maine nu am sa mai uit!

p.s. Daca n-as mai avea visuri, atunci ce anume mi-ar mai da prilejul sa le transform in realitate?

Sursa: sheep.ro, blogul Ralucai

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: