Replica sotiei care O SA supravietuiasca amantei sotului

Replica sotiei care O SA supravietuiasca amantei sotului
Kudika
23 Septembrie 2010

Ce am gresit? Cand? Cum? Am uitat sa fiu seducatoarea barbatului meu in momentul in care l-am cucerit? Ne-am pierdut noi in panza obisnuintei si a monotoniei? Ne-am plafonat si am uitat ca trebuie sa investim in noi insine, in ceea ce am construit cu dragoste si rabdare de-a lungul timpului? Dar eu unde am fost de nu am vazut? Si tu de unde ai aparut?

Vezi tu… ti-am citit sfaturile (vezi articolul Sfaturile unei amante pentru o sotie)… dar o perioada de timp nu ti-am putut raspunde. Mi-a fost greu, aproape imposibil… Trebuia sa-mi adun gandurile, sa-mi adun visele spulberate, sa ma comport firesc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Trebuia sa-mi duc in continuare copiii la scoala –ii sarut intotdeauna la plecare cand imi spun ca sunt cea mai frumoasa mamica din lume, trebuia sa fac cumparaturile de seara– intotdeauna sunt atenta la ce cumpar, familia mea merita tot ce-i mai bun, sa ma preocup de cina– nu mi s-a parut niciodata obositor, ingrozitor sau injositor sa gatesc celor pe care ii iubesc cel mai mult pe lume. Trebuia sa ma duc la job – avem un proiect nou care promite mult. Trebuia sa frecventez si cursurile de master - mi-l doream de mult, mi-am zis ca niciodata nu e prea tarziu sa fac ceva si pentru mine… Iar in timpul liber… trebuia sa-mi adun din nou gandurile, sa fac curat printre visele spulberate, sa ma prefac ca seara, cand ma ia dragastos in brate, inima nu se rupe cu totul in mine. Si sa-l imbratisez cu dor si nesat, ca in noptile de inceput. Si vezi tu, aici este partea cea mai grea din toata povestea. Partea in care ma prefac atat de mult ca uit de tine. Sfarsesc prin a ma crede…

Aveai dreptate poate… Nu-ti doresc (dar trebuie sa fi simtit ca ti-am dorit asta la un moment dat!) sa afli ce inseamna durerea surda care iti face noptile un chin.. si chinul asta insuportabil care iti traverseaza tot trupul si iti paralizeaza mai ales sufletul de manie, vinovatie si tristete… Vin toate trei de-a valma, una mai puternica ca alta, nici acum nu am invatat cum sa le coordonez sosirea. La inceput erau insesizabile… atunci cand te credeam mica, insignifianta, o simpla suspiciune, fiinta banala si meschina, insa acum de cand te asociez cu tradarea au devenit un cancer - greu, apasator, pe care nu-l mai pot duce pentru mult timp… De plans, nu am putut plange… sunt curioasa daca tu ai putea sa versi lacrimi cand o sa simti pe pielea ta tradarea omului in care ti-ai depus firesc increderea, bunul comun cel mai de pret acumulat in zile, nopti si ani de-a randul (oare ai pielea alba ca mine, oare se infioara la fel de dulce la atingerea Lui?)? Cred ca da, ai putea… tu trebuie sa fii dintr-un alt aluat decat mine… altfel nu mai inteleg nimic… De ce nu pot sa te condamn si sa te blestem pe tine? Pe el!?.. Pe el nu as putea… El m-a facut in atatea randuri fericita… vinovatii principali suntem noi: eu sau tu!

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri