Blog kudic: Intalnirea cu femeia de serviciu

Blog kudic: Intalnirea cu femeia de serviciu
Kudika
17 Noiembrie 2010

Nimic nu se compara cu a calca pe portiunea spalata de o femeie de serviciu. Sunt lucruri cu care nu te joci pe lumea asta. Mie cel mai tare imi e frica sa nu-mi faca vraji d-alea. Sa-mi ia un fir de par, sa-l duca la vrajitoare. Vorbesc serios. Sa inceapa din senin sa-mi contramandeze vedetele interviurile antamate. Sau sa ma amane intruna si inexplicabil cei cu care sunt intr-un permanent exercitiu persuasiv. Si eu sa ma intreb retoric si neortodx: cum naiba?!.

Sursa: Blogul lui Radu

Nimic nu se compara cu a calca pe portiunea spalata de o femeie de serviciu. Sunt lucruri cu care nu te joci pe lumea asta. Mie cel mai tare imi e frica sa nu-mi faca vraji d-alea. Sa-mi ia un fir de par, sa-l duca la vrajitoare. Vorbesc serios. Sa inceapa din senin sa-mi contramandeze vedetele interviurile antamate. Sau sa ma amane intruna si inexplicabil cei cu care sunt intr-un permanent exercitiu persuasiv. Si eu sa ma intreb retoric si neortodx: “cum naiba?!”.

Si dupa o serie de esecuri, sa intru cu masina intr-o groapa si sa-mi fac roata varza, de sa trebuiasca sa-l rog pe tata sa ma ajute, ca n-o scot cu ea la capat.

Apoi sa ma cert cu Dana din niste motive tampe.

Sa nu-mi mai iasa nicio gluma la redactie. Iar intre timp, sa-mi dau seama ca am cam multi bani de dat in toate partile si ca nici nu se schimba prea multe lucruri pozitiv in viata mea de ceva vreme. Si fara sa-mi dau seama, sa ma enerveze tot mai multa lume in jur.

Repet. Cea mai mare furie din lume e cea din privirile unei femei de serviciu, vazandu-si balta proaspat facuta, calcata in picioare de caracterul murdar al celui caruia soarta i-a scris sa aiba drum in colo.

Dar nu. Eu n-am calcat pe balta. Am sarit sprinten si agil, zona in care ea se desfasura. Am fost tare. M-am concentrat. Am privit in ochii doamna. Si cat a clipit, eu eram deja dincolo si descuiam usa. Imi uitasem ceva acasa. Dansa a sesizat. N-a stat pe ganduri. “V-ati uitat ceva”, a spus ea pe un ton sententios.

Prins cumva la mijloc, intre balta doamnei, si usa mea, a trebuit sa recunosc. “Da! Telefonul!”. Dar tot ce-am spus pana acum e nimic. Totul de acum incepe.

Doamna mi-a dat singura replica ce a contat in ultima vreme. “Lasa mama, uitam noi, astia batranii… ce sa mai spun de voi tinerii”.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: