Setari Cookie-uri

Doamnelor, nu va castrati barbatii!

Am cunoscut de curand un cuplu, un el si o ea pe nume Stela si Marian, casatoriti de vreo 4 ani. Stela parea ca toata ziua mancase numai lamaie (cu tot cu coaja), iar el parea ca a coborat din nimereala intr-o halta somaleza si nu stia cum sa ia mai repede urmatorul tren ca sa-si scape pielea.

Pret de 2 sau 3 ceasuri cat le-am petrecut alaturi de ei, Steluta l-a tocat marunt pe colegul ei de apartament, povestind la toti care aveau urechi (si nervi) s-o asculte despre cat de lenes, de imprastiat si de nepriceput este sotul ei. Ca sa fie sigura ca toata lumea intelege ce sot dobitoc are, a dat fel si fel de exemple concrete despre nepriceperea lui, oftand repetat si acid ca el nu mai este deloc barbatul cu care EA s-a casatorit.

Foto interior si prima pagina: femeie pisaloaga, Shutterstock

Cam de cate ori deschidea gura si Marian, ea il apostrofa cu "vorbesti prostii! n-a fost asa" sau "ti-am zis, draga, sa nu te mai bagi, habar n-ai ce vorbesti" si alte strepezeli.

De-a lungul anilor am intalnit mai multe "Stele" care tineau cu tot dinadinsul sa arate cine e 'sefu' la ei acasa, sa dovedeasca cat de insignifianti sunt cei carora le-au jurat credinta 'la bine si la rau', difuzand tututor ascultatorilor cunoscuti sau nu prea informari injositoare despre cat de prosti, lenesi, neispraviti, enervanti sunt sotii lor, despre cat de putin castiga ei in comparatie cu toti prietenii lor, despre cat de slabe sunt performantele lor sexuale si mai ales despre cat de strigator la cer este faptul ca nu le asculta niciodata. Dar NICIODATA.

Citește și:

Tuturor aceste 'stelute', care si-au pierdut toata stralucirea din momentul in care au inceput sa-si faca barbatii carpe de praf, as dori sa le reamintesc ca viata in cuplu NU este o competitie.

In mod gresit ele concureaza cu sotii lor, silindu-se sa se impuna, sa le demonstreze cat sunt ele de puternice si de independente si de atotstiutoare. Nici prin cap nu le trece ca rolul lor in cuplu este sa isi sustina partenerii, sa fie alaturi de ei 'no matter what', respectiv chiar si atunci cand sunt mai neindemanatici , chiar si atunci cand nu castiga cat vecinu' de la scara 2, chiar si atunci cand nu spun glume atit de bine ca prietenii lor, ba chiar si atunci cand au luat 3-4 kg in plus de sarbatori si nu mai dau acelasi randament acolo...

Dar probabil ca ele merg pe principiul prezentat foarte ingenios in filmul "Forget Paris": "O casnicie nu functioneaza daca unul dintre parteneri este fericit, iar celalat se simte mizerabil. Intr-o casnicie ambii parteneri trebuie sa se simta la fel de mizerabil."

Citește și:

Daca ele nu isi sustin partenerii, atunci sa nu se mai intrebe de ce nu mai sunt aceeasi barbati dragastosi de care s-au inamorat, de ce acasa prefera sa stea ore in sir cu telecomanda in mana sau in fata calculatorului decat sa le adreseze o vorba sau o privire ori de ce incep sa aiba tot mai des 'mult de lucru' la birou, de ce nu mai vorbesc 'ca pe vremuri' vrute si nevrute. Poate ca pana la urma urmei se vor prinde si ele ca respectandu-si sotii, se respecta pe ele insele, dar am o banuiala ca atunci va fi deja prea tarziu.

Departe de mine sa atribui esecul unei casnicii doar femeii, insa de multe ori se intampla ca domnitele sa isi aduca 'aportul netarmurit' in colapsul mariajului, prin comportamentul de "sefa autoritara si atoatestiutoare", nerealizand ca de fapt prin aceasta atitudine nu fac altceva decat sa isi castreze partenerii.

Citește și:
  • Stiluri de adidași damă
  • Moda și conduita la evenimentele ecvestre!
  • Tot ce trebuie să știi despre epilarea definitivă

Vizionare placuta


Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.