Sufletele pereche: povestea oamenilor mari

Asa cum copiii cred in povesti, cum fiecare fata isi asteapta printul pe cal alb sa vina sa o salveze, tot asa cred adultii in suflete pereche.

Sufletele pereche - povestea oamenilor mari. De cate ori trecem printr-o dezamagire, de cate ori cel pe care credem ca il iubim ne lasa balta ne spunem drept consolare ca acolo undeva in lume ne asteapta cel potrivit. Cel care ne intelege fara sa-i explicam. Cel care ne aude fara sa ii vorbim. Cel care ne iubeste fara sa incerce sa ne schimbe.

Fiecare din noi ne petrecem viata cautandu-l pe „acel” barbat pe care il putem numi „cel” ideal. Cautam clipa in care vom putea spune: „Uite, el e!”

Fiecare din noi il cauta in felul lui. Unii „zboara din floare in floare” fara sa incerce sa isi cunoasca partenerul ales pentru o seara, o saptamana, o luna. Isi zic ca daca ar fi „cel” ar simti. Si nu isi acorda putin timp sa priveasca omul de langa ei. Poate nu e „cel”, dar poate fi „acel”. De ce aceasta foame de aventuri fara oprire si o asidua cautare a sufletului pereche, dar fara a acorda nici cea mai mica importanta lucrurilor marunte din relatiile trecatoare?

Altii vad in fiecare relatie relatia ideala, in fiecare partener partenerul perfect. Chiar si cand nepotrivirea e mai mult decat evidenta, il considera pe „acel” „cel”. E o confuzie des intalnita la oamenii de rand. Si totul e de inteles. Nu e nimic complicat in a fi intr-un anumit fel si crezand ca si cei cu care esti sunt la fel. De ce sa acordam aceasi importanta tuturor din viata noastra din moment ce acestia nu sunt la fel? Nu ne incearca aceleasi sentimente, aceleasi trairi cand suntem cu ei.

Pentru unii nici nu exista suflete pereche. Pentru aceia viata are cea mai simpla forma. Se complac in aceeasi existenta banala zeci de ani fara ca macar sa se gandeasca ca viata poate fi diferita de cum o cred ei. Au crescut intr-un camin normal. Cu parinti obisnuiti care poate nu le-au insuflat ambitia pe care probabil nici ei nu au avut-o cand erau tineri. Persoana respectiva ajunge sa se casatoreasca cu iubita din facultate pe care o cunosc parintii si pe care o plac. De obicei o veche colega sau o consateana. Isi gaseste un serviciu cu orar fix, la un sef nu foarte strict dar suficient incat sa primeasca cateva injuraturi, unele pe merit altele nu. In fiecare seara vine acasa obosit. Se aseaza in sufragerie cu pantofii murdari de praf pe masuta proaspat stearsa de sotie. Isi cere berea si deschide sictirit televizorul. Se uita la stiri si apoi se duce la masa. Niciodata nu vorbeste decat dupa masa. Se aseaza in pat. Sotia iar il respinge pentru ca miroase a tutun si alcool. Sau doar pentru ca e satula sa se trezeasca langa acelasi individ mediocru. Poate la fel de mediocru ca si ea. Ticurile lui incep sa o enerveze. In curand vor ajunge sa doarma in camere diferite. Isi spun scurt istorisirile din ziua respectiva in timp ce ea dezleaga integrame si el butoneaza telecomanda sa vada unde gaseste sport. Au ajuns in starea in care nici unul nu se mai plictiseste de situatia asta. Se complac in ea stiind, crezand ca nu exista nimic mai bun de atat. Sau poate sunt prea comozi pentru a iesi in lume sa caute ceva mai bun. Poate ei au cel mai bun mod de viata. Se intorc in fiecare zi la aceasi persoana, in acelasi pat. Nu isi schimba nici macar marca de bere sau culoarea servetelelor. Nu cauta aventura, pericol, nu cauta lucruri care sa ii incite si sa le stimuleze spiritul de viata.

---