Abstinenta emotionala: Omul care nu putea sa planga, nu putea sa rada

Abstinenta emotionala: Omul care nu putea sa planga, nu putea sa rada
Kudika
13 August 2010

Omul nostru ranea multi oameni. La randul lor, era ranit de alti oameni. Dar nu-i nimic. Asa este in viata: legea compensatiei si a ranirii reciproce merg mana in mana, stergand, functionand de minune, fuzionand perfect. Omul nostru a fost insa ôranit de moarteö la un moment dat. Dupa propriile aparate de masuratoare, in opinia personala... Tocmai de catre cel in jurul caruia isi construise intreaga viata.

Asa ca si-a construit ziduri in jurul lui, ziduri in care nimeni nu mai putea patrunde. In interiorul lor, nu era nici bine, nici rau, insa era confortabil. Accesul altora, oricui i-ar fi declarat vreun sentiment, gest sau intentie era interzis. Nu il atingea nimeni. Nimeni nu il ranea. Omul nostru nu se lasa convins nici cand altii, incercand sa-l il strigau las, egoist, mort viu. Nu-si dorea sa fie adus la viata. Pentru ca nu mai putea sa zambeasca. Nu mai putea sa planga. Amorteala sentimentala autoindusa era cea mai sigura strategie de aparare. Era odata un om, acelasi om, care statea linistit pe o piatra. Tacea. Nu vedea firul de iarba din jurul lui cum ii gadila piciorul. Nu vedea gandacul incercand sa i se urce pe pantoful lacuit. Nu vedea iarba cum se unduia valurile in jurul sau. Se facea ca nu vede mainile care se intind in jurul sau. Apoi o musca i s-a asezat in palma. O privea uimit. Il gadila groaznic. Si l-a pufnit un ras naprasnic.

Morala? Asa este omul uneori. Uita sa-si coboare privirea catre lucrurile care duc la regasirea de tine.

Sursa: Dosarele Garbo » Psihologia masculina

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri