Relatia cu tine insati

Relatia cu tine insati
Kudika
13 Martie 2006

Ma iubesc si sunt iubita de mine insami. Nu este un adevar crud, nu este un semn de slabiciune, ci este un semnal ca m-am regasit. In cazul tau, cand a fost ultima data cand ti-ai aratat cat de mult te iubesti?

tunci cand iti doresti ceva intreg universul conspira pentru a duce la indeplinirea visului tau. Nu sunt fan Coelho sau poate sunt, dar nu imi place sa o recunosc datorita mediatizarii intoxicante a operelor sale. Il admir, la fel cum ii admir pe cei de la ziarul Libertatea, desi ma simt la fel de vinovata cand rasfoiesc aceasta hartie de metrou ca atunci cand ma reped hulpav catre prajitura aceea de ciocolata ce aduna munti de calorii. Revenind, suntem atat de puternic conectati la universul in care traim incat, constient, dar mai ales inconstient, il influentam. Visele, aspiratiile, trecutul, prezentul si chiar viitorul nostru de fiinte aparent neinsemnate determina schimbari majore in constitutia a ceea ce numim realitate. De la presocratici am mostenit ideea certificata stiintific conform careia suntem o rotita a unui sistem care prin actiuni, dar mai ales prin potentialitate, determina o miscare, o transformare in mediu. De la Sartre un filosof adeseori persiflat pentru indeletnicirile sale neortodoxe imbibate cu iz de bautura am invatat (si continui sa invat) ca suntem responsabili pentru tot ceea ce facem. Nu exista determinare, exista doar barierele pe care ni le interpunem singuri, exista doar acea vointa (sau lipsa de vointa) incapatanata care ne face sa vedem lucrurile deformat si sa gandim in termeni de determinare. Avem tendinta blamabila de a ne defini prin determinari: am ochii de o anumita culoare, sunt inalta/ scunda, naiva/ versata, am imaginatie sau am inclinatii analitice. Ne gandim intotdeauna la ceea ce suntem, uitand ca devenim pe clipa ce trece. Eu zic ca viata ar capata mai mult sens daca am reusi sa ne descoperim indeterminarile si sa le manipulam. Nu realizam ce potential de schimbare exista in noi. Ne pierdem confundand mijlocul cu scopul, ne contaminam consumand imagini, ne pierdem in noi insene, ne simtim epuizate si nu ne oprim niciodata sa ne intrebam: de ce? Pentru ce? Unde a disparut candoarea copilei care se arata uimita? Trebuie sa recunosc ca am ratacit mult timp si, evident m-am pierdut. Apoi, am realizat ca am facut ceea ce ar trebui sa fac si nu ceea ce vroiam sa fac. Recitesc aceasta fraza si imi dau seama ca suna ca predica unei sectant care te invita la fericirea vesnica. Nu am devenit adepta vreunei astfel de grupari, dar am inteles ca pot alege dintr-un milion de milioane de posibile "Eu". Detest cartile care te invata retete: cum sa devii fericit in 5 zile, cum sa devii sef, cum sa te iubesti, cum sa il vrajesti. Mass-media este (conform noilor norme mass-media este acum substantiv la singular) infectata cu astfel de prescriptii pentru o viata linistita in cadrul turmei. Nu spun nimic nou, ci doar va reamintesc. Totusi, toate aceste "metode" au un sambure de adevar: totul depinde de noi. Autosugestia poate muta munti. Efectul placebo atat de cunoscut sau performantele maestrilor spirituali sunt exemple relevante in acest sens. In urma cu ceva timp am marturisit intr-un articol ca mi se parea stupid sa imi repet in oglinda ca sunt frumoasa, chiar daca celulita imi zambea sarcastic intrebandu-ma: "Nu pe bune? I-auzi, mai." Desi imi este greu sa o recunosc, am gresit. Este vital sa ne aratam ca ne iubim. Am vazut de curand un documentar splendid ("What the Bleep Do We Know?") si un experiment interesant imi chinuie si acum gandurile. A fost folosita apa de la aceeasi sursa, dar apa a fost distribuita in pahare ce contineau etichete pe care scria: te iubesc, te urasc si vreau sa te ucid si diverse alte chestii care imi scapa acum. Apoi, au fost fotografiate moleculele de apa, iar rezultatele au fost uluitoare. Moleculele apei din paharul pe care scria te iubesc erau dispuse in forma de stea, aveau o culoare placuta si linistitoare. Cele pe care scria "te urasc" erau de-a dreptul oribile: galbene, dispuse asimetric sugerand manie (scuzati-mi va rog tendinta inerenta de antropomorfizare). In cadrul aceluiasi experminent, apa din paharul pe care scria prost arata la fel la microscop ca apa din paharul pe care scria heavy metal. Intrebarea care se ridica este urmatoarea: daca noi suntem in proportie peste 80% apa, atunci cat suntem de influentati de ceea ce se intampla in jurul nostru, de ceea ce ni se spune? Gandeste-te bine Haideti sa gandim pozitiv. Daca vom continua sa fim negativiste, daca nu ne vom schimba imaginea despre noi insene, despre rolul pe care il jucam pe scena vietii noastre si a celorlalti, atunci nu vom ajunge niciodata sa ne raspundem la intrebarea cheie: pentru ce? Sau, si mai rau, nu ne vom pune niciodata aceasta intrebare. Arata-ti dragostea pe care ti-o porti. Daca ai o imagine negativa despre tine insati, atunci intreg universul va conspira pentru a iti intari aceasta credinta. Arata-le celor dragi cat de mult ii iubesti. Nu vei mai regreta nicidata nimic si nu pentru ca ai reusit sa treci cu o usurinta puerila peste propriile greseli, ci pentru ca nu vei avea regrete. Nu vei mai trai in trecut gandindu-te la ceea ce ar fi putut sa fie, ci te vei gandi mereu la ceea ce va sa fie. Iata dragele mele de ce ma iubesc si de ce sunt iubita, la randul meu. Un articol de Andra Micu

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: