Inspir - expir ... inspir - expir ... Gata! Il parasesc! Inspir - expir ... inspir - expir ... Acum nu mai exista cale de intoarcere... slava Domnului ca nu mai exista, pentru ca daca ar exista, as face stanga imprejur si m-as arunca in bratele lui... iar! Am luat decizia buna, sunt sigura de asta, dar Doamne, de ce ma simt ca si cand mii de brate m-ar trage inapoi spre el... Am senzatia ca sunt atrasa de o energie supranaturala, de o forta atat de puternica incat simpla sa prezenta iti face sufletul sa tresara. Suflet care tresare, prima noastra intalnire, primul sarut, prima noapte de dragoste (ma intorc!)... si intaia noapte de razboi (plec!)... dar si prima impacare (Doamne, cat il doresc!)... Inspir - expir ... inspir - expir ... Am luat o decizie si nu ma mai intorc din drum. Mi-a luat si asa prea mult timp pentru a-mi face curaj. 3 ani, 2 luni si 20 de zile... inca putin si aveam 3 ani si 3 luni impreuna... nu e oare un numar magic? (Sa ma lege cineva pentru ca ma intorc la el!). Un numar magic nu ar fi insa suficient pentru a ne resuscita relatia. Nu ne-ar ajunge nici macar un miliard de numere magice... numai un nebun s-ar razgandi! Plec!Am stiut din primul moment ca nu va merge. Asa suntem noi, femeile... ne incapatanam sa nu vedem evidentul! Orice semn, orice gest, orice cuvant pe care mi-l spunea imi sugera ca nimic din tot ceea ce avem nu este adevarat. Nimic adevarat... totul doar un vis... dar un vis atat de frumos... (De ce nu ma leaga nimeni?!). In definitiv ce imi pasa mie daca visul e adevarat sau nu? Sau de ce ar trebui sa imi pese daca altii vor suferi in cazul in care eu m-as intoarce din drum? Suntem educati sa ne gandim la toti ceilalti inaintea noastra... alimentam astfel permanent o gloata de oameni nefericiti! Asta suntem toti - oameni nefericiti - unul mai trist decat celalalt - o parte din cauza ca si-au ratat fericirea fiindca au renuntat la ea in favoarea umanitatii. De parca umanitatea ar da doi bani pe bucuria sau nenorocirea mea... Altii sunt nefericiti pentru ca nu au renuntat. Nu au renuntat la iubire si traiesc cu povara pacatului. O, Doamne, ce e mai rau? Sa fii in prima categorie sau in a doua? Ma indrept cu pasi rapizi catre primul grup. Ma indepartez de cei care sunt striviti de povara societatii, a moralei. Devin o buna samariteana, dar sufletul nu-mi este catusi de putin luminat. Ii detest pe toti cei care arunca prima piatra fara a se privi mai intai in oglinda. Doamne, de-ar exista oglinzi precum in povesti, sa reflecte sufletul omului, am fi toti pociti de suparare. Ma intorc, nu vreau sa-mi pocesc singura inima. Mai bine sa mi-o striveasca altii cu pietre. Ma intorc... il vad in dreptul usii... a ramas nemiscat. Ma priveste. Stie ca vreau sa ma intorc. El oare ce vrea? Oare sufletul sau nu este mai usurat acum, cand eu, mar al discordiei, am iesit din viata sa? Sau poate ca este nelinistit tocmai pentru ca sunt pe cale sa ma intorc. Dar nu ma intorc! Nu-i dau satisfactia... Nu are suflet rau... este acolo pentru ca ma vrea inapoi. Inapoi? Pentru ce? Pentru ca in saptamana urmatoare sa plec iar, asa cum s-a intamplat de atatea ori? Trag aer in piep si plec! Mai am doar cativa pasi si dispar din campul lui vizual. Iar atunci voi fi salvata. Salvata de la ce? Doamne, salvata... de iubire! Unii o cauta toata viata, iar eu nu stiu cum sa fug mai repede de ea. Ma priveste. Ma intorc... ah, ce delicios tremur imi strabate trupul... sunt a lui, indiferent cat m-as zbate. Este mai presus de mine, de noi toti, de vointa, de orice. Cu fiecare pas pe care il fac spre el scad cate o treapta filogenetica. Ma transform intr-un animal, controlata numai de instincte. Asta ne face dragostea... ne transforma in animale. O salbatica dragoste imi va sfasia sufletul daca il parasesc. Este al meu, sunt a lui. Indiferent de lume. Nu exista lume, suntem numai noi. M-am intors...
Targuri de Craciun fermecate desprinse din basmele copilariei
6 accesorii pentru casa care surprind perfect spiritul Craciunului
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: