Mi s-a intamplat nu o singura data sa urasc un barbat pentru toate nimicurile care la inceput ma atrageau la el. Faptul ca isi purta barba nerasa si camasa afara din pantaloni precum un artist boem ma incita la primele intalniri si ma facea sa il doresc si mai mult. Cateva luni mai tarziu ii atrageam atentia ca arata teribil de neingrijit si il paraseam. Alteori iubeam un barbat atent, tandru, delicat, pentru ca mai apoi sa urasc felul sau tipicar si mult prea feminin. Am ajuns la concluzia ca doi oameni cresc impreuna, isi preiau unul altuia micile tabieturi, iar dupa multi ani incep sa semene fizic... toate acestea se intampla insa daca reusesti sa treci de etapa in care "nimicurile" te enerveaza, daca reusesti sa le ignori sau, dimpotriva, sa ti le asumi. Nu pot sa nu ma intreb totusi cine este cel care se transforma in celalalt? Barbatul sau femeia? Femeia - mereu alta in numele iubirii Varianta ideala ar fi ca amandoi sa poata prelua cate putin de la celalalt. Privind insa catre cuplurile care au o "vechime" considerabila si un trecut comun, realizez ca femeia este cea flexibila, capabila sa se adapteze personalitatii barbatului. Acesta din urma in schimb devine tot mai rigid odata cu trecerea anilor. Devine un catar neadaptat. Solutia? Il paraseste sau il accepta asa cum este el. Sa-l parasesca nu poate fiindca femeia "miroase" iubirea adevarata din prima clipa. Paradoxal, este constienta ca dragostea se cladeste in timp. La capitolul "cladit" stam prost - atat noi, femeile, cat si barbatii. Avem obiceiul de a pretinde totul de la celalalt fara a oferi ceva in schimb. Ne incapatanam sa gandim ca iubirea nu este un schimb. Este partial adevarat ca nu poti cantari cat ai dat si cat ai primit. Insa este la fel de adevarat ca nu poti lasa totul de la tine. Prin urmare... ce face femeia cand are de ales? Opteaza (evident!) pentru varianta mai difcila! "Il accept asa cum e!". Nevoita sa duca pe umerii sai tot greul vietii in doi aceasta ajunge sa se invinovateasca pentru toate neajunsurile relatiei iar mai tarziu, sa se resemneze. Devine mult prea usor maleabila, fara o personalitate proprie ci multe altele adaptate diferitelor situatii in care se gaseste alaturi de pretiosul sau partener. Barbatul, pe de alta parte, ca orice fiinta umana, se obisnuieste repede cu binele si realizeaza ca este mult mai avantajos pentru el sa fie "capcaun" tot timpul fiindca acestei stari de spirit ii corespunde "iubita intelegatoare si mamoasa". Rezultatul? O femeie nefericita si un barbat vesnic morocanos. Concluzia? O femeie maleabila va avea parte de un capcaun. Alternativa? Cauta un barbat care sa se potriveasca felului tau natural de a fi si nu unor alte personalitati construite. Atunci cand vezi ca un barbat nu este dispus sa investeasca in relatia voastra, cand ajungi la concluzia ca "te lupti cu morile de vant", cand intuiesti riscul de a sfarsi nefericita intr-o relatie doar pentru ca te-ai tinut cu dintii de un barbat evident incompatibil... mergi mai departe! Nu uita! Cea mai importanta esti tu! Oana Cu rabdarea treci marea De multe ori mi s-a intamplat sa aud afirmatii de genul "el sigur nu e de nasul meu, e prea serios" sau "nu pare decat un afemeiat, nu vreau asa ceva" si asta, in conditiile in care, nu numai ca femeile care emiteau opinii de acest fel nu avusesera o relatie cu barbatii respectivi dar nici macar nu se obosisera sa-i cunoasca. Era pur si simplu prima impresie! Adesea se intampla astfel, ca relatii care aveau poate sanse sa se dezvolte, sa creasca, sa nasca poate povesti cu "happy end" sa se curme subit in mod paradoxal chiar inainte de a incepe din cauza acestora motive pe care nu le pot numi altfel decat "infantile". Nu poti spune despre un om ca nu ti se potriveste daca nu ai avut rabdarea sa-l descoperi asa cum nu poti spune despre o mancare ca-ti displace cand nici macar n-ai gustat-o. In plus, intotdeauna exista si solutia care de fapt sta la baza celor mai multe dintre relatii: cineva, cumva... se schimba. E drept, si in aceasta privinta parerile sunt impartite. Dileme si mici "revolte" sub motto-ul "cine ma place, ma place asa cum sunt" deja le-am mai auzit cu totii cel putin o data. Ne place asadar sa credem ca trebuie sa fim acceptati cu bune si rele (lucru destul de corect si simplu in aparenta) dar cu toate astea trebuie sa acceptam ideea ca, uneori, obiceiurile noastre nu se pliaza intocmai pe stilul de viata al celuilalt. Din fericire insa varianta aceasta are o rezolvare relativ facila: cu putin efort, ceva mai multa rabdare pentru a le lasa celorlalti ragazul de a-si insusi noul stil si puterea de convingere pe care in general, noi femeile, o detinem ceva mai bine decat sexul opus, lucrurile converg univoc in directia dorita. Argumente ce se sustin invariabil pe ideea "daca ma iubesti atunci trebuie sa faci asta" au uneori forta de a inmuia inima celor mai hotarati barbati sau de a flexibiliza si cele mai bine structurate personalitati. Iubirea schimba, iubirea ofera motivatii suficient de persuasive si transforma incet, dar sigur, prin simpla ei ratiune de a fi. Mai mult, stiut fiind faptul ca femeile tin "cu dintii" de micile lor tabieturi, de placerile lor, de relatia emotionala pe care adesea o creeaza cu propriile "nimicuri" ce le anima existenta, acestea prefera fara doar si poate ideea convingerii lui in sensul acceptarii "ritualurilor feminine". Asta insa nu inseamna nicidecum ca pledez pentru un egoism exacerbat, pentru eliminarea tuturor obiceiurilor masculine. Spun doar ca, in lipsa unei schimbari echitabile de ambele parti, solutia ca el sa se schimbe, sa isi remodeleze personalitatea are ceva mai multe sanse de reusita. Pana la urma, daca vei stii sa echilibrezi balanta si sa recompensezi bunavointa lui, va vedea ca a meritat efortul. Raluca
Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!
15 motive pentru care nu te iubeste
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: