Visul

Actualizat la: 30 Noiembrie -0001 publicat în Relatii

Retraiesc, in fiecare zi, povestea de dragoste pierduta care mi-a schimbat atat de mult viata, viziunea despre lume si sentimente. Revad cu ochii mintii totul, in cele mai mici detalii, noptile noastre de dragoste, plimbarile prin parc, noaptea, lacrimile din ochii lui cand isi inchipuia ca m-ar putea pierde.

Multi dintre voi veti zambi acum: “Ce oarba este! Nu poate vedea padurea de copaci! Veti gandi” si aveti dreptate poate.

Evident, mi-a raspuns ca nu, desi, cu o saptamana in urma, ”ma iubea”.

Acum cateva saptamani mi-a marturisit ca are o relatie. I-am spus ca ii doresc sa fie cel mai fericit om de pe Pamant. Nu am mintit. Il iubesc prea mult, prea curat, incat sa ii pot dori implinire numai alaturi de mine, desi am credinta, si iar veti zambi, ca nimeni nu il poate iubi mai mult. Am credinta, asa cum am si inceput povestea mea, ca el va fi barbatul langa care voi strabate intreaga lume si tatal copiilor mei. Am ucis de mii de ori aceasta credinta, dar ea se naste iar si iar in mine, cu vointa pasarii Phoenix.

Ma puteti condamna pentru ca am iubit cu toata fiinta mea? Am iubit curat, sincer, lipsit de posesivism, tot ce am cerut a fost ca dragostea noastra sa depaseasca granitele unui basm, sa materializam toate visele pe care ni le facusem impreuna. De ce trebuie sa trasam granite iubirii, oare ea nu inseamna daruire si sinceritate?

Un articol de Georgiana

Citește și: