Trust me!

Discursul pe care l-a prezentat in fata mea a fost atat de patetic incat viza cinismul, indraznind, sub masca unei false empatii, sa-mi spuna lucruri despre care stiam cu totii ca nu sunt adevarate. Incercarea de a vorbi deschis, spunandu-i atat cele bune cat si pe cele rele cu maximum de sinceritate si rugamintea de a-mi vorbi onest si de a-si asuma decizia pe care a luat-o fara a incerca sa se mai ascunda dincolo de o masca in care nu mai credea nimeni si care lasase in urma ei numai dezamagire, nu a dus nicaieri, din contra.

Privesc acum in urma si ma intreb ce rost are incredera in oameni, ce rost are sa crezi in calitatile cuiva? Probabil ca vorba accea care spune ca ' nicio fapta buna nu ramane nepedepsita >> e adevarata. Gustul amar lasat de discrepanta dintre imaginea pe care o aveam cu totii si ceea ce s-a dovedit a fi este condimentat de perpetua nelamurire 'cat teatru pot juca unii oameni ?'

Exista oameni care ar fi trebuit sa-si dedice viata actoriei pentru ca daca reusesc sa joace zile la rand, luni intregi o piesa in care sa creada atat de multa lume, pe scena ar fi fost cu siguranta geniali. S-a naruit un monument in fata mea si mi-e dor de omul acela deosebit in modelul caruia am crezut pentru a avea putere sa merg mai departe. Voi mai crede oare vreodata cand mi se va mai spune privindu-ma in ochi, zambindu-mi prieteneste si cu voce calda "Trust me" ?


Un articol de Alina Capmare

---