Pledoarie pentru casatorie

Casatoria, fenomen banal, dar atat de ne-nteles, apartine unei ordini tainice a lucrurilor, de o profunzime, din care marea majoritate a celor ce savarsesc acest act nu inteleg mai nimic!

Casatoria nu este o legalizare a legaturilor sexuale si nici a unei dragoste hranita nesimtit din izvoarele tulburi ale inconstientului si pana la sfarsit, ale instinctelor! Oamenii situeaza centrul dragostei in placere, ceea ce face cu usurinta disparitia ei; care de fapt nici nu poate exista, fiind o interpretare periferica si inselatoare. Dragostea nu este un impuls biologic si nici macar o economie sau certitudine erotica. Dragostea este nazuinta la unitate, sinteza creatoare a doua principii si a doua fiinte, este valorificarea suprema a legaturii intre aceste finite: femeia si barbatul, ce cauta sa-si exprime umanitatea. Viata exista si biruie prin echilibrul unor forte principiale in desfasurare care sunt continuu in stare de tensiune creatoare.

Casatoria merge pe un astfel de fond. Principiul feminin si cel masculin se presupun existential si se implinesc intr-o unitate superioara, o unitate care inseamna pluritate si armonie, tensiune si creatie, impacare. Bucuria casatoriei sta in regasirea in celalalt, in fecundarea lor naturala.

Pentru a pastra dragostea si respectul unui barbat care este om superior, nu aparitie a apetitului, o femeie trebuie sa aiba darul frumusetii fizice si interioare, al inteligentei creatoare care desfata spiritual.
Crestinismul a inteles cel mai bine raportul dintre barbat si femeie. Inlatura inegalitatea si puterea discretionara a barbatului din lumea antica si afirma ambelor sexe egalitatea ca fiinte spirituale si umane.

Egalitatea nu inseamna identitate ci functionalitate specifica dupa structura si destin.Sexele se completeaza, se intregesc in permanenta lor generare, fiecare cu conditia si finalitatea sa. Masculinizarea femeii este o prostie! Raportul dintre barbat si femeie nu este exterior, marginit si banal, cum poate sa apara celor mai multi dintre oameni. Acest raport este mult mai complex si profund decat pare; el este acum mult mai semnificativ decat tendintele obscure ale existentei noastre, care se reduc de cele mai multe ori la placere, iar alteori premeditat, la ideea perpetuarii speciei, care in modul obisnuit gandita are un caracter stupid si vulgar.

Numai cand ambii parteneri se iubesc cu adevarat, numai atunci ei, fiecare, simt, gandesc si actioneaza prin si pentru fiinta iubita, ceea ce poate sa aduca revelatia implinirii. Ca si marea suferinta, marea dragoste sfinteste. Oamenii se cauta si cresc laolalta, se cauta si se implinesc unul prin altul; dragostea duce la armonie si pana la urma la unitate, la casatorie.

Un articol de Alisia

---