Fericirea: teoria strutului

Care este acel lucru pe care-l cautam cu totii in viata? Singurul, unicul cel mai important lucru pe care-l vrem de la viata? Fericirea absoluta. Un ideal. Indiferent sub ce forma - bani, implinire profesionala, dragoste, familie sau mai exact toate acestea la un loc - este unicul lucru pentru care traim.

Si-acuma hai sa fim realisti. Cati dintre noi au cunoscut fericirea absoluta? Probabil doar foarte putini. In schimb ne descurcam foarte bine cu jumatatile de masura. Aplicam metoda strutului. Preferam sa vedem doar partea buna a lucrurilor si sa le ingnoram pe cele care nu ne sunt pe plac, in speranta ca astfel ele vor inceta sa mai existe. Daca nu le vad, inseamna ca nu exista nici un fel de probleme. O metoda care functioneaza destul de bine in marea majoritate a timpului. Dar in momentul in care crapaturile pe care incercam sa le ignoram ies la iveala, este dureros si ne face sa ne punem o gramada de intrebari. Despre viata. Despre noi insene. Despre tot ce ne inconjoara. O gramada de “de ce”-uri ne invadeaza mintea si asa prea plina de ganduri.

Ne construim existenta cu atentie si migala in jurul a ceea ce este, sau ceea ce vrem sa credem ca este, visul nostru. Ne cream o lista cu prioritati, de care, de cele mai multe ori, nu tinem cont. Apoi intr-un final renuntam. Nu toata lumea poate sa-si traiasca visul, ne spunem, intr-o jalnica incercare de-a ne justifica in fata sufletului care protesteaza impotriva renuntarii. Degeaba. Aducem argumente solide. Visele sunt pentru copii. Noi suntem adulti si traim in viata reala. Iar aceasta trebuie traita si in nici un caz savurata. Iar sa traiesti viata inseamna sa renunti la vise, sa infrunti greutatile si sa faci compromisuri, sa nu indraznesti sa te crezi destul de puternic pentru a lupta pentru un ideal.

Acesta este inceputul povestii. De aici incepi sa accepti jumatati de masura. Sa te complaci in situatii care nu-ti sunt in totalitate pe plac, dar nu crezi ca poate fi mai bine. Ti-e si frica sa incerci. Te doare sa mai speri. Asa ca nu mai schimbi nimic.

Este de preferat sa vezi lucrurile din afara. Intotdeauna pare mai frumos decat e in realitate. Aparentele insala aproape intotdeauna. Dar de ce te straduiesti sa pastrezi aparentele? Cu ce te ajuta pe tine faptul ca altii cred tu ca esti mai fericit decat ei? Pentru ce atata ipocrizie? Sa traiesti vazand lumea prin ochii celorlalti, nu e chiar ceea ce ti-ai imaginat cand erai copil si aveai vise, nu-i asa?

---