Fericirea: teoria strutului

In momentele extreme crapaturile ies la iveala. Le vezi si-ti aduci aminte ca toate problemele pe care ai preferat sa le ignori pana in acea clipa, nu au disparut intre timp doar pentru ca le ignorai. Micile bucurii sunt de scurta durata, trec prea repede. Micile realizari nu rezista in timp, nu te fac sa te simti implinit. N-ai atins perfectiune. Si n-o vei atinge niciodata, pentru ca perfectiunea nu exista.

Am citit odata intr-un ziar, o maxima foarte interesanta care spunea ca perfectiunea isi pierde insasi sensul daca este atinsa. Nu putem atinge perfectiunea dar tanjim dupa ea. Ea reprezinta un tel, iar in momentul in care te complaci in ideea ca oricum perfectiunea nu exista (deci ce sens are sa caut s-o ating?) esti pierdut. O iei la vale.

Poate e mai bine, poate e mai usor sa renunti. Nu vrei vise, nu vrei fericirea absoluta. E prea complicat. Prea greu. Aproape imposibil. Imposibil. Te doare, dar ignori durerea. Poate va trece, poate nu. Sigur nu. Dar tu sa-ti reciti aceeasi litanie in fiecare dimineata: fericirea nu exista, visele sunt pentru copii, perfectiunea nu poate fi atinsa; fericirea nu exista, visele sunt pentru copii, perfectiunea nu poate fi atinsa. Poate ai sa ajungi chiar sa crezi toate acestea. Poate ai sa reusesti chiar sa ignori faptul ca faci parte din acea mare majoritate de oameni care sunt nefericiti. Le vezi fetele in fiecare zi, trebuie doar sa te uiti in jurul tau. Tu de ce ai fi altfel? Doar traiesti in aceeasi lume cu ei.

Apoi, ajungi la batranete. Se apropie sfarsitul, iar pe patul de moarte te intrebi ce-ai facut cu viata ta. Iti blestemi zilele si regreti momentul in care ai hotarat sa renunti la vise, ai incetat sa mai crezi in fericire si-ai uitat de perfectiune. Si atunci te loveste marea intrebare: Pentru ce am trait eu de fapt? Care a fost rostul meu in viata? Ai sa gasesti tot felul de explicatii (in realitate sunt doar scuze) care mai de care mai elaborate si-ai sa incerci sa-ti enumeri realizarile (care nu includ fericirea). Si poate ai sa te convingi ca ai avut totusi un rost. Dar in adancul sufletului tau vei sti ca te minti singur si ca ai ratat unica sansa (unica pentru ca ai o singura viata) de a fi fericit implinindu-ti visul, in momentul in care ai renuntat la speranta, la lupta.

Ne credem realisti, cand in esenta nu suntem decat pesimisti. Eu zic ca implinirea viselor care duce la fericire, care te face sa crezi in perfectiune, sunt subiecte asupra carora merita sa reflectam, inainte de a fi prea tarziu.

Un articol de Andrea Balint

---