Ecuatie cu doua necunoscute

Intotdeauna trebuie sa faci ce simti, imi vin in minte cuvintele lui. Dar daca simt sa il sarut si fac asta, cum ar reactiona? Nu pot sa anticipez reactia si sincer, nu vreau sa pierd ce am acum. Misterul, enigma. Ma gandesc mult, ar trebui sa ma relaxez. Respir. Parca imi e frica si sa respir. Simt ca nu am aer, dar nu vreau sa ma ridic. O sa adorm... dar... maine va mai fi aici?

Imi lipseste caldura persoanei pentru care as opri timpul si exista mea himerica si-ar gasi lacasul sfant. Imi lipseste farama de speranta pe care o abandonez cu insensibilatea mamei ce renunta la propriul fat. Trec ore in care gandurile mele sunt racite pe o harta fara indicatoare si siguranta e zdruncinata. Trupul meu tanjeste dupa atingerea calda a unei dimineti in care roua e martora primului sarut in jocul de lumini al rasaritului de soare. Miscari circulare pe care propriul destin refuza cu desavarsire sa mi le aloce. Si el... priveste din umbra, acoperind fiecare parte din mine. E acolo, dar crezul in iubirea neimpartasita ma indeamna sa nu privesc. Se ascunde lasand in urma amintirea unei nopti de dragoste. Si eu... imaginea unei persoane dezorientate isi face loc in multitudinea imaginilor pe care mintea bolnava le provoaca. Sunt departe si imi privesc zguduita de remuscari propria-mi viata... sfarsitul a sublimat inceputul... intr-o ecutie cu 2 necunoscute, nu exista a treia....

Lorie

---