Iubire contra cost

La un moment dat mi-a spus ca vrea sa imi vorbeasca. Am acceptat fara ezitari chiar daca eram ranita in orgoliul de prietena. Stiam, sau cel putin banuiam la acel moment, ca problemele ei erau mult mai importante decat orgoliul meu. Abia atunci mi s-au confirmat banuielile. Mi-a marturisit printre lacrimi si fara ca eu sa o intreb ceva ca se simtea murdara, ca nu putea dormi, ca era ingrozita de munca pe care o facea, insa simtea cu fiecare secunda ca se afunda tot mai mult in “mizerie”. Avea dreptate... i-am raspuns sincer ca nu stiam cum as fi putut sa o ajut, dar ca eram dispusa sa caut impreuna cu ea solutii.

Era insa prea tarziu pentru cautat rezolvare... era atat de scarbita de propria viata incat nu suporta sa se gandeasca nici cat sa poata cauta o scapare. Si sa va spun drept nu stiu nici astazi care ar fi putut fi acea scapare. Nu e o “slujba” de la care sa-ti dai demisia. E o lume care te trage inapoi indiferent cat de mult ti-ai dori sa pleci. Stii deja secrete, cunosti oameni, “procedure”... nu poti scapa asa usor.

Zilele treceau, iar ea arata din ce in ce mai rau. Am inceput sa o suspectez ca bea. Abia tarziu mi-am dat seama ca nu alcoolul ii alina suferinta, ci drogurile. A murit de la o supradoza. Eu cred ca si-a dorit aceasta moarte. Cred ca a fost perfect constienta care sunt consecintele dozei pe care si-o injecta. Pentru ca nu o singura data a spus ca moartea ii este singura scapare.

Era desteapta, era frumoasa, era un inger de femeie. Daca ar fi avut posibilitati ar fi ajuns departe. Altfel, drumurile ii erau inchise. Stiu si eu la fel de bine pe cat stia si ea. Cum este posibil sa nu ai scapare?

---