Am facut parte dintr-un harem

Povestea mea... sau a noastra?

Cand imi amintesc imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp. L-am cunoscut acum doi ani si jumatate si m-am indragostit din prima clipa. Cateva luni mai tarziu am inceput o relatie chinuitoare care avea sa tina mai mult de doi ani. Doi ani cu multe certuri, multe impacari, multa iubire, multa pasiune, multe planuri, multe promisiuni, multe juraminte. Doi ani in care am fost pusa la zid, judecata si pedepsita pentru orice greseala. El era imaculat mereu, iar eu... mereu vinovata. Dupa doi ani si jumatate, intr-o oarecare zi am primit un telefon. Era “ea”. Logodnica lui. Inutil sa spun ca habar nu aveam ca acea femeie exista ca logodnica, iubita sau prietena in viata lui. Dupa un telefon chinuit si ciudat a urmat o intalnire cu tanara “logodnica”. Trei cafele si cinci ore de adevaruri cumplite. Am aflat totul intr-o zi. Totul despre el, despre ea, despre celelalte femei, despre toata relatia noastra, cea in care investisem totul si care se dovedea a fi... cea mai mare minciuna a vietii mele.

Concluzii si regrete

Au trecut cateva luni de atunci. Cei care imi stiu povestea se mira ca nu il urasc. Nu pot. Nu as putea niciodata detesta ceva ce am iubit atat de mult. Ma simt insa goala. Nu cred ca toti barbatii sunt asa. Nu cred ca iubirea a murit. Nu cred ca totul este o iluzie. Prefer sa ma cred o ghinionista. Si stiu ca sunt naiva nu din prostie ci din incapatanare. Vreau sa cred ca exista minuni. Vreau sa cred ca exista iubire. Vreau sa cred ca a fost doar ghinion. Si atat. Regret insa doi ani de zile in care am crezut toate acuzele lui. Regret ca atunci cand ma invinovatea de micile mele greseli (foarte mari atunci dar cumplit de mici prin comparatie) ma simteam atat de culpabila incat imi petreceam nopti intregi plangand. Ajunsesem sa ma consider nedemna de el, barbatul integru, care nu-mi gresise niciodata. Au trecut luni de zile de la acea zi in care am aflat totul. Nu stiu daca a fost cea mai cumplita sau cea mai minunata zi din viata mea. A fost insa ziua adevarului si chiar daca am plans mult de atunci, chiar daca m-am simtit de multe ori confuza, chiar daca nu ma regaseam si imi venea uneori la propriu sa ma duc sa il omor... astazi sunt bine. Si cel mai important, sunt cu capul sus.

---