Am facut parte dintr-un harem

Nu. Nu i-am gasit niciodata ruj pe camasa. Si nici mesaje in telefon. Facea dragoste cu mine de parca am fi fost singuri in Univers. Dar exista o senzatie. Dincolo de ratiune, dincolo de iubirea pe care i-o purtam. Instinctul ma avertiza mereu ca ceva e in neregula. Nu l-am ascultat niciodata. Astazi, cand vad aceasta relatie de peste doi ani cu alti ochi, imi dau seama ca “iubitul meu” a fost singurul om din viata mea care a reusit sa duca manipularea pe culmile cele mai inalte ale artei. Sper ca va fi si ultimul.

O intamplare. O coincidenta. Asa am aflat ca barbatul pe care il iubeam mai presus de... da, de orice, fusese cu inca sase femei in afara de mine. Intr-o singura zi am aflat ca facuse dragoste cu toate in repetate randuri, ca eu alesesem fara sa stiu cadouri pentru celelalte, ca sarbatorile, concediile, weekendurile erau de fapt impartite arbitrar intre noi. Noi, cele sapte femei. Mai bine de doi ani de zile fusesem mintita zi de zi. Clipa de clipa. M-am intrebat in acel moment, in timp ca durerea ma coplesea, iar puterea socului era mult mai mare decat orice urma de forta interioara, cum am putut sa cred doi ani de zile ca afacerile se fac mereu pana la 3, 4 dimineata.

“Daca stiam ca te voi intalni, te-as fi asteptat toata viata”

Nu sunt o pustoaica. Cel putin nu ca varsta. Dar asta e mai putin important. Important este ca am vrut sa cred in cuvintele lui. Am vrut sa cred ca mesajele trimise noaptea erau catre parteneri de afaceri. Am vrut sa cred ca plecarile lui din timpul saptamanii erau deplasari de ordin profesional. Am vrut sa cred ca sunt iubita la fel de mult cum iubeam. Dupa multe zile in care am incercat sa judec totul la rece mi-am dat seama ca omul pe care il adorasem era, cu siguranta, un geniu. Sapte femei mintite, sapte femei indragostite, sapte femei... trebuie sa fii extrem de abil, extrem de duplicitar, extrem de spontan, extrem de bun actor pentru a face fata. Deci... jos palaria!

Nu am fost niciodata toate sapte deodata. Sunt convinsa. Razand amar imi spun acum ca poate macar o luna din doi ani am fost unica, singura. M-am intrebat atunci, in momentul adevarului, daca si celelalte traiau acelasi gen de poveste. Daca erau simple aventuri sau... si ele primeau cuvintele de iubire din care ma hraneam eu. Daca ar fi fost doar niste “altele” probabil as fi incercat sa iert. Dar nu. Am aflat in aceeasi magica zi de toamna ca toate celelalte urmau sa devina sotiile lui, cu toate celelalte avea povesti “de familie”, planuri de casatorie si copii. Toate fusesem mintite la fel.

---