Setari Cookie-uri

Relatii de compromis

Am ales sa le numesc relatii de compromis… poate ca ar trebui sa le spun pseudorelatii. Oricum le-am numi insa, raman la fel, asa cum le cunoastem cu totii. Daca nu le-am trait sau le traim noi insene, le cunoastem de la un prieten, de la parinti poate, de la oameni apropiati.

Ar fi bine ca decizia de a ramane sau nu cu o persoana sa ne apartina, fara a ne lasa influentati de parerile celor din jur sau de credintele “populare”. Numai noi putem sa stim exact ce se intampla in sufletul nostru si ce simtim cu adevarat atunci cand suntem impreuna cu omul alaturi de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului.

Lucia


La compromis, cu capul inainte



In adolescenta imi juram ca nu voi face niciun compromis. Niciodata. Pentru ca pe atunci iubirea era absoluta, neiertatoare, perfecta. Nu visam, ci eram sigura ca atunci cand ma voi casatori va fi pentru totdeauna, fara farama de indoiala ori urma de nesiguranta, ca il voi iubi total pe acel om cu care voi lua decizia (irevocabila!) de a-mi petrece restul vietii.

Astazi n-as putea spune ca nu mai cred in casatorie. Insa nu mai cred in iubirea absoluta si fara de sfarsit. Cred ca dragostea da din coate, isi face loc in inima ta si ia nastere fara a intreba. Cred ca visezi intr-un final, atunci cand o accepti, ca iti vei petrece restul zilelor cu respectivul barbat.

Pacat ca nu se prea intampla... nu cu acela. Mai apoi, dezamagita, ravasita, dezorientata, iti doresti liniste si iubire “fara fluturasi”. Gasesti un barbat, un om bun prin definitie, cu care gandesti la rece ca ai putea incepe o viata. Asa cum iti recomanda mama si bunica. Il evaluezi de la primele intalniri: e inteligent, e chipes (nu atat cat sa-ti dea fiori, insa nici nu e necesar sa-i pui perna pe fata in momentele de tandrete), ar fi un tata bun (pentru copiii pe care ii visai cu celalalt).

In fine. Vine si momentul magic, cel pe care l-ai visat intreaga viata. El intreaba, tu spui “da”, te pregatesti ca la carte pentru ziua nuntii. Din cand in cand iti privesti inelul de logodna si te intrebi in gand (niciodata cu voce tare!) “Ce-ar fi fost daca...?”. Iti raspunzi singura: cu acela n-aveai viitor, nici tata bun n-ar prea fi fost, nici de liniste n-ai fi avut parte.

Te mariti, crezi ca iubesti, esti fericita (nu foarte, dar nici nu mai vrei euforie), faci un copil, doi, trei. Si brusc apare un alt el. Care iti revolutioneaza existenta. Din ce jurai ca asa nu vei mai iubi nicicand, of Doamne, parca e mai intens decat a fost vreodata.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
12 Decembrie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.