Sufletul pereche

De partea cealalta, rationalistii considera ca dragostea nu are legatura cu vibratiile sufletului, ca acestea sunt trecatoare si practic “dragostea trece prin stomac”. Nu trebuie sa existe acei fluturasi, dupa “n” ani de convietuire nu mai poti pretinde sa astepti cu nerabdare anumite momente pe care sa le petreceti numai voi doi, ci este suficient sa existe respect si o anumita armonie. Sa fie insa respectul suficient?

Chiar trebuie sa excludem total emotiile din relatia noastra dupa o anumita varsta? Sau si mai rau: emotiile nu trebuie sa fie incluse de la bun inceput, pentru ca ele nu fac altceva decat sa dezorganizeze o relatie, si atunci mai bine ne bazam pe ratiune cand ne alegem partenerul? Ar fi un tata bun, este un om muncitor, are o slujba bine platita, are intentii serioase... Nu trebuie sa ma astept sa ard de nerabdare sa-l revad. Nici emotiile singure nu sunt suficiente, pentru ca atunci am trai doar o pasiune trecatoare. O relatie adevarata se bazeaza si pe sentimente, dar si pe emotii.

Eu consider ca si dupa foarte multi ani de convietuire pot sa mai apara acele emotii. Sentimente exista, si respectul este un sentiment, dar eu vorbesc despre acei fluturasi, emotii care sunt trecatoare, dureaza cateva clipe dar sunt foarte intense si extrem de placute. Putem sa ne surprindem oricand partenerul daca il iubim cu adevarat, trebuie numai sa ne dorim asta. Numai ca aceste emotii nu cred ca apar cu timpul. Respectul se cladeste in timp, insa fiorii apar atunci cand ne surprindem partenerul dormind, sau urmarind trist un meci de fotbal in care echipa lui preferata este invinsa de cel mai mare rival. Si din pacate, daca respectul se castiga, acei fiori apar fara a putea sa-i controlom.

---