Iubesc fotografiile, iubesc ceea ce exprima ele. Mi-a ramas insa intiparita in memorie o fotografie pe care am primit-o cadou de la un prieten fotograf. Imi spunea ca este una dintre cele mai bune fotografii ale sale. Nu am inteles niciodata de ce. Este fotografia mea, iar eu nu sunt o frumusete veritabila, nu am un corp de invidiat, nu sunt nici prea fotogenica, iar barbatii nu intorc capul dupa mine atunci cand merg pe strada.

Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!

Privesc din cand in cand la ea, fotografia mea, chipul meu, trasaturile mele… trebuia sa fiu eu in acea poza, dar nu sunt eu, nu ma recunosc in ea. Refuz sa-mi vad expresia de durere care se intrezareste in privirea zambitoare. Ochii nu ma recunosc, iar sufletul insusi ma reneaga, soptindu-mi: ‘E o straina, nu esti tu!’ Se spune ca fiecare chip spune o poveste care poate sa cutremure, sa impresioneze, sa produca zambete, sa inspaimante sau sa dea lamuriri. Ma uit mai atent la o alta fotografie facuta in urma cu cativa ani, vad un chip familiar pe care l-as recunoaste dintr-o mie. Sunt eu! Obisnuiam sa ma privesc in aceasta poza ca intr-o oglinda pentru ca imi placea ceea ce vedeam in ea. Vedeam credinta, vedeam speranta, tarie de character, inocenta, o mare disponibilitate sufleteasca si mai ales multa iubire.

legeaCe s-a intamplat in timp? Unde au disparut toate acestea? Ei bine, m-am schimbat. M-am transformat intr-un suflet rece, sterp, incapabil sa mai fie sensibilizat de dovezi de afectiuni si de vorbe frumoase, un suflet imun la tot ceea ca ar putea sa-i aduca un alt fel de fericire. M-au schimbat oamenii, circumstantele si iubirea. M-am schimbat eu chiar atunci cand eram sigura ca nimeni nu o reuseasca vreodata sa ma schimbe.

Nu am invatat nimic extraordinar in cei cativa ani care au trecut. Am invatat in schimb cum functioneaza legea ranirii reciproce si scenariul pe care ii urmeaza aceasta: Doua personaje, un barbat si o femeie, se iubesc mult si intens. Urmeaza un moment de slabiciune in aceasta relatie si el calca stramb. Ea afla, sufera, plange, rabda, iarta, dar nu poate sub nicio forma sa uite, doreste sa se razbune, nu stie inca cum, dar afla. Si il insala la randul sau… Doar pentru a-l rani, stiind ca-i produce suferinta.

Victor Hugo spunea ca ‘iubirea nu se opreste niciodata la jumatate de drum: sau te pierde, sau te mantuie’. Mie iubirea mi-a facut mult rau pentru ca nu am stiut sa iubesc ponderat, nu am stiut sa iert si sa cer iertare. Am asteptat sa primesc totul si cand am primit mai putin decat credeam ca mi se cuvenea, am simtit ca universul este prea mic ca sa cuprinda atat de multa durere. Am vrut sa fac rau celui care m-a lovit…M-am simtit patetica si mica de fiecare data cand inselam voit. As vrea sa inventez drept scuze trairile de moment, instinctele sexuale sau pura pasiune, dar nu a fost nimic din toate acestea. Am inselat pentru ca stiam ca nimic nu-l doare mai rau decat faptul ca eu, care i-am apartinut doar lui, ma daruiesc si altor barbati.

Te-a inselat? Iata ce poti invata ca sa nu se mai repete
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: