Blog kudic: Aroma de cafea

Asta o sa fac, o sa ma dedic in intregime pasiunilor mele.

De altfel, cam tot ce-am facut si pana acum, dar mai relaxat, stiind ca nu mai trebuie sa-mi fac griji.
Vor avea acelasi gust clipele acestea, sau totul avea alta savoare pe vremea cand eram sarac lipit pamantului si trageam chiuluri, furand „doar inca zece minute” si visand ?

Apoi m-am gandit la tine. Oare ma vei pretui mai mult, ca barbat, stiind ca am dat lovitura ? Ma va face asta mai seducator si mai de admirat in ochii tai ?

Ai promis ca azi vom vorbi, dar ziua cam trece si ma surprind verificandu-mi mail-ul din zece-n zece minute sa vad daca mi-ai scris. Mobilul e langa mine, dar se incapataneaza sa taca.

Ia te uita, chiar si cei mai bogati oameni stau ca pe ace asteptand sa-i bage cineva in seama. Ce-ar trebui sa fac? Ar trebui sa rezerv o sala intreaga de restaurant, s-o umplu cu flori, sa inchiriez cea mai buna orchestra si cel mai grozav bucatar si sa te sun sa te invit la cina. Voi rezerva o croaziera in jurul lumii si-ti voi arata biletele chiar inainte de desert. Vei fi surprinsa si incantata ca esti centrul universului meu si ca totul se invarte in jurul tau, cersindu-ti un zambet.

Vei stii, totusi, sa vezi dincolo de toti banii mei si sa iubesti practic acelasi barbat ce eram si inainte de acel telefon? Daca e asa, de ce nu ma suni? De ce nu ti-e dor de mine? Daca as face, indiferent ce, cu banii mei, ca sa te cuceresc, se cheama ca te-as cumpara? As putea stii ca toate gesturile tale de afectiune ar fi la fel si daca as fi lefter? Mi-ar pasa? Ar trebui sa-mi pese?

Vad ca pana acum, banii n-au facut decat sa ma streseze si sa-mi otraveasca insasi iubirea mea pentru tine. Nici nu indraznesc sa-mi imaginez cum ar evolua relatiile cu prietenii mei de-o viata.

Deja incep sa ma simt prizonier intr-o cusca aurita, inchis intr-o lume in care nu poti fi convins de sinceritatea unui gest. La ce bun atunci? Cum pot face sa sune telefonul si sa-ti aud vocea intrebandu-ma, poznas, ce mai fac?

Atunci, ca-n povestile cu pestisori de aur, mi-am dorit sa nu fi primit nici un telefon de la banca si sa aflu de pe net ca guvernul din Turkmenistan a cazut si ca a fost cat-pe-ce sa-mi iasa lovitura. Acum, cu un suras hatru in ochi, voi astepta linistit telefonul tau, iar prietenilor nu le voi spune niciodata ca erau sa ma piarda.

Ia te uita, inca mai e putina cafea pe fundul cestii !

post pe blogul lui ionutsk

---