Nu stiu cum sa incep, pentru ca nu vreau sa fiu plictisitoare. Voi scrie tot ceea ce voi scrie pentru ca am nevoie de niste opinii obiective, din afara relatiei mele, de sfaturi si orice alte pareri… Voi scrie pentru ca nu am cui altcuiva sa ma adresez. Nu am mai fost niciodata intr-o astfel de situatie.
Nu stiu cum sa incep, pentru ca nu vreau sa fiu plictisitoare. Voi scrie tot ceea ce voi scrie pentru ca am nevoie de niste opinii obiective, din afara relatiei mele, de sfaturi si orice alte pareri… Voi scrie pentru ca nu am cui altcuiva sa ma adresez. Nu am mai fost niciodata intr-o astfel de situatie.
Sa spunem ca pe mine ma cheama Irina, iar pe el Bogdan (pentru ca asta e oarecum relevant, iar el este cu 2 ani mai mare decat mine). Il cunosc pe Bogdan de 5 ani, iar de vreo 4 ani si jumatate suntem impreuna. Eram pur si simplu o copila cand l-am cunoscut si sincera sa fiu, din cauza unor probleme (nu ma refer la probleme de genul un anturaj nepotrivit, ci la probleme pe care cred ca le are aproape orice copil: lipsa de incredere in sine, probleme cu parintii, plus unele probleme de sanatate) m-as fi agatat de gatul oricui ar fi fost dispus sa imi acorde putina atentie.
Acest lucru s-a si intamplat, in clipa in care l-am cunoscut pe Bogdan. Povesteam mult si ne intelegeam bine, eu ma simteam interesanta, asa ca am ajuns sa fiu cu el. A fost si este prima mea relatie. Doar ca, odata ajunsi impreuna, lucrurile au inceput sa se schimbe treptat. A devenit posesiv (si inca este), mi-a impus multe lucruri, nu m-a mai lasat sa vorbesc cu unele prietene si doar eu stiu cat m-a facut sa plang. Repet ca, totusi, eram un copil si la inceput i-am acceptat un astfel de comportament, pentru ca nu stiam exact ce inseamna si ce ar fi trebuit sa fac. Am facut foarte multe sacrificii personale doar pentru ca el sa fie fericit si incantat de mine. Toate acestea le-am facut in speranta ca el se va schimba in bine, eram convinsa ca are potentialul de a se schimba, iar eu voi fi catalizatorul, doar ca am sfarsit schimbandu-ma pe mine. Credeam ca el e singura persoana in care pot avea incredere si ca toti ceilalti imi vor raul. Timpul a trecut, certurile s-au mai estompat - insa maniile lui nu disparusera, ele rabufneau de cate ori exista o oportunitate cat de mica. M-a facut sa ma simt prost de nenumarate ori, pentru ca mai apoi sa ma faca tot pe mine sa imi cer scuze. Am continuat asa cativa ani...
Apoi, mi-am inceput viata sexuala cu el. Esec total. Daca la inceput eram foarte entuziasmata si ma gandeam ca va fi mai bine odata cu trecerea timpului, dupa vreun an mi-am dat seama ca sunt complet dezamagita. Cum ziceam, la inceput eram plina de entuziasm - imi doream sa incercam lucruri noi, incercam sa il incit, doar ca nu prea mi-am gasit cu cine. De fiecare data cand ii propuneam chestii noi, ori stramba din nas si isca certuri, ori le facea pentru ca mai apoi sa imi reproseze ca l-am pus eu sa le faca. Nu aveam chiar pretentii scoase din filmele pentru adulti, insa am presupus ca orice alt barbat ar fi fost dornic sa incerce lucruri mai inedite. Halal viata sexuala - nu am avut niciun orgasm si nu m-am simtit nicio clipa satisfacuta. Am incercat sa vorbesc cu el despre asta sau sa ii explic ce ma excita si ce mi-as dori eu de la el - degeaba, nu am avut sorti de izbanda. Acum, sunt absolut frustrata din acest punct de vedere.
