Daca tu te pierzi, ai putea sa ma pierzi si pe mine?

Ochii sunt oglinda sufletului. Oricat ai incerca sa maschezi framantarile, ochii au putere, te tradeaza. Sincer, nu stiu daca ma dezamagesti pentru ca te complaci in starea respectiva sau te dezamagesti pe tine insuti, te simti fara vlaga, nu poti sa actionezi. Cred ca vointa exista intr-un ungher indepartat, dar nu mai ai forta necesara. Compatimesc persoana de langa tine pentru ca se multumeste sa te stie langa ea, are cerinte limitate, ignorand faptul ca vrei mai mult, ca gandul iti zboara catre altcineva.

Daca tu alegi sa te pierzi, ai putea sa ma iei cu tine? Sa ne uitam amandoi in pierzanie, sa ne potolim foamea si setea…

In dorinta de a nu rani, de a nu provoca mai multa suferinta, renunti. Dar ce se intampla daca renuntarea ta aduce mai multa durere? Daca sapa atat de adanc incat goleste tot? Daca nu mai ramane nimic?

O singura data te intalnesti cu acel ceva, cu adevarat mare, care iti marcheaza existenta. Nu o sa mai ai o a doua sansa, ceea ce urmeaza e lipsit de relevanta; nu poti decat sa te lasi dus de timp, sa traiesti la intamplare fara sa-ti propui lucruri marete, sa te pierzi de tine si de altii, sa porti o masca in fiecare zi. Simti cum te scufunzi si nu e nimeni sa-ti scoata apa din corabie.

As vrea ca macar odata sa lupte cineva, sa nu renunte asa usor, chiar daca e greu sa construiesti… sa lupte pentru el, sa lupte pentru visurile sale, sa lupte pentru iubire, sa lupte pentru a fi fericit. Incearca sa fii viu, nu-ti ingheta simturile, nu te stinge precum o lumanare! Lupta! Infrunta! Zambeste! Construieste! Iubeste, dar fa-o cu toata inima, eu sunt intotdeauna aici pentru tine…

O poveste de(spre) dragoste scrisa de Alina

---