Te iubesc, lasa-ma in pace!

Nu ma poseda prin forta fizica. Cred ca daca as vrea, i-as putea tine piept. Dar il las sa ma loveasca, fara sa ripostez pentru ca mi-e teama ca altfel il voi pierde. Cred ca numai in asemenea momente se simte barbat, numai atunci simte ca ma domina. Stiu ca daca as riposta, i-as lua ultima farama de masculinitate care mai zace in el. In rest, eu conduc. Eu stiu sa fac tot, el nimic. Eu aduc banii in casa, el isi cauta job dintotdeauna. Eu sunt frumoasa, el e urat. Eu sunt buna in pat, el e pe langa. Asa ca uneori, ma loveste. Ca sa detina si el controlul.

Mi-o merit, as zice daca nu as stii mai bine cum mi-e viata. Imi merit soarta fiindca-s proasta, fiindca oricand pot iesi din aceasta relatie pe care o mentin… de ce? Din frica de singuratate, din teama ca niciodata un alt barbat nu ma va mai iubi (el ma iubeste, va asigur, dar e frustrat).

I-am propus sa mergem impreuna la un psiholog. M-a lovit, asa ca am tacut. Am incercat sa ma las dominata de el pe celelalte planuri, insa nu a reusit sa ma conduca nici asa. E un molau si jumatate, dar il iubesc asa impiedicat cum e.

Va intrebati de ce il iubesc totusi. Pentru ca atunci cand nu ma loveste e bun si bland, sau e ca un copil care are nevoie de aparare. E dragostos, stie sa ma alinte. Imi aduce flori fara motiv, imi pregateste cine romantice surpiza, face picnicuri in mijlocul casei, imi gateste specialitati exotice, ma mangaie si ma iubeste.

Nu pot sa-l las. Am incercat, ma intorc permanent la el. Asa ca imi doresc sa ma lase el in pace. Sa-mi spuna ca vrea sa casapeasca alta femeie, ca s-a saturat de mine. As suferi groaznic, dar mi-as reveni si as scapa. Altfel, nu fac altceva decat sa ma afund tot mai tare in relatia care imi manaca tineretile si frumusetea.

Ce sa fac? As vrea sa il las, dar il iubesc si stiu ca n-as gasi unul la fel de bun ca el (dar fara bataie). Insa nici nu reusesc sa-l fac sa inteleaga ca nu agresivitatea e solutia. Nu stiu… pur si simplu nu stiu…

M.

---