Fereastra deschisa pe jumatate ce lasa zgomotul oamenilor, al florilor, dar mai ales al vantului sa patrunda intr-o camera intunecata si ferecata de visuri. Un miros proaspat si straniu venea, odata cu melodia ce se auzea din capatul strazii. Voci de copii zglobii si raze indiscrete ale soarelui de octombrie ce poposisera din nou in oras. Din tocul ferestrei ce se incapatana sa nu permita toamnei sa intre in incapere, se rezema o fata tanara, cu ochii pe jumatate inchisi ce nu putea alunga parfumul dureros al unei luni trecute de octombrie. Facu cativa pasi in camera, de parca ar fi vrut sa se trezeasca intr-o dimineata amortita de iarna, cand si simtamintele ei erau la fel de inghetate ca florile de afara.

Trase draperiile si lumina ii invada fata. Ochii ce mai intai se inchisera si se stransera ca un refuz ferm de resemnare, fura nevoiti sa se deschida larg si sa priveasca afara. Stiu ca si ea se va avanta in forfota magica, dar periculoasa a unui timp misterios si fermecat in acelasi timp. Acelasi care acum ceva timp ii adusese prima dragoste. Balustrada moale si joasa ii fu singurul sprijin atunci cand amintirea unor ganduri ascunse o sagetara pe ascuns.

Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!

Ridica ochii spre cer. Acelasi albastru pur ce o acoperise acum catva timp...o iubire. O iubire falsa asa cum obisnuia sa gandeasca. Iubirea unor copii mult prea tineri pentru a o infrana, dar destul de maturi pentru a o putea trai asa cum simteau. Zambete si priviri din trecut o chinuiau acum, cand gura si ochii ei nu se mai puteau impreuna ca atunci, pentru a recompune fiinta plina de fericire din trecut.

Cand o raza rebela se furisa de dupa un bloc gri, stiu ca nimic nu va mai invia, nici macar o iubire ce existase numai in inima ei si a lui, niciodata in inima lor. Trecusera cateva toamne, nu le mai stia sau nu le mai putea tine randul. Si de fiecare data era la fel. De fiecare data inima ei isi amintea. Zambi trist cand prima lacrima ii incolti in gand. Niciodata nu mai avea sa fie cum a fost. Niciodata soarele nu avea sa straluceasca la fel, niciodata pasii nu i se vor mai indrepta la fel de vioi catre un om, pentru simplul fapt ca anii ei de nebunie si inconstienta trecusera.
Toamna asta se poarta poncho-ul!

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: