Secretul tardiv al unei iubiri adolescentine

Ne nimerisem impreuna la un revelion in care toti prietenii dintr-un cartier se aduna sau fac turul petrecerilor din zona. La un moment dat aparuse si el, iar inima mi se oprise pentru cateva secunde, spunandu-mi in gand ca avea sa fie totusi o seara frumoasa. Avusesem, cred, si cativa pretendenti si o prietena imi spusese ca eu fusesem fata care facuse ravagii la acel revelion. Am privit-o cu ochii mari si tristi, spunandu-i ca de fapt singurul pe care il doream era Madalin.

El nu zabovise prea mult printre noi, dar dansasem cateva dansuri impreuna iar pentru mine zambetul si prezenta lui erau suficiente. Nu am crezut si nici nu am sperat ca va fi mai mult si tocmai de aceea traisem cea mai frumoasa noapte din viata mea.

Dimineata totul parea doar un vis si ma reintorsesem rapid la rutina mea zilnica, la intalnirile fugitive cu el, la saluturile scurte, dar atat de intense. Simteam oarecum ca ceva se schimbase. Ochii lui zaboveau mai mult pe figura mea, zambetul ii era putin mai larg, dar pastra aceeasi finete si bunatate ce te incredintau ca tot ce facea era autentic.

Mai apoi, prietena noastra comuna careia, intr-un moment de slabiciune ii incredintasem secretul meu, ii spusese si lui marele meu regret. Raspunsul lui nu fusese un mare hohot de ras, nu schimbase subiectul si nici nu se aratase jenat de secretul tocmai descoperit. Mai tarziu, poate prea tarziu aveam sa aflu ca si el avea oarecum aceeasi parere de rau. Ca daca ar fi stiut ce imi doresc, sau daca i-as fi aratat ce imi doresc, lucrurile ar fi stat altfel.

Si aici se incheiase tot. Nu am indraznit sa merg mai departe, nici el nu s-a oprit pentru a afla ce s-ar fi intamplat daca.

Eu am crescut, am invatat sa imi controlez tonul vocii si privirea, apoi am cunoscut baieti mai pamanteni si accesibili, pasii m-au indrumat pe alte carari pe care l-as fi putut intalni pe el.