Setari Cookie-uri

Lectia de fericire

Fericirea nu exista! Nu e o floare rara pe care sa speri ca o vei culege candva, nu e o piatra pe fundul unui rau, sa crezi ca, poate, o vei gasi. Fericirea se invata, si e o lectie grea, la care multi ramanem corigenti. E nicaieri si peste tot in jurul tau. Vei avea intotdeauna mai putin decat au unii si mai mult decat au altii. It doresc sa ai puterea sa inveti lectia ta de fericire!

'' Fericirea nu exista! Nu e o floare rara pe care sa speri ca o vei culege candva, nu e o piatra pe fundul unui rau, sa crezi ca, poate, o vei gasi. Fericirea se invata, si e o lectie grea, la care multi ramanem corigenti. E nicaieri si peste tot in jurul tau. Vei avea intotdeauna mai putin decat au unii si mai mult decat au altii. It doresc sa ai puterea sa inveti lectia ta de fericire!''

Aceste cuvinte mi-au fost scrise pe o felicitare de catre prietena mea din copilarie, cand implineam 31 de ani si alergam dupa un alt fel de fericire.

Toata viata am fost (si inca mai sunt) o familista convinsa. Adolescenta fiind mi-am dorit sa am doi copii inainte de 30 ani. Sa fiu sotia unui barbat puternic, sa nu duc grija zilei de maine. Sa fiu regina in casa si in familia mea.

Am parasit tara la cativa ani dupa revolutie, cand noul inca nu se instalase bine, renuntand la facultate, distractii, drumetii cu cortul in spate si lipsa de responsabilitati. Construirea familiei si a casniciei perfecte m-a transformat intr-o femeie maturizata inainte de timp. Scurtele vizite in Romania, in sanul familiei, problemele cotidiene ale cunoscutilor, m-au convins ca facusem alegerea buna, la timpul potrivit.

Anii s-au scurs, copiii au crescut si am inceput sa-mi acord ceva mai multa atentie. Dintr-o data mi-am dat seama ca ma imbrac batranicioas, ca am idei invechite in conversatiile cu prietenele, ca nu ma mai inteleg bine cu sotul, ca imi petrec prea mult timp la cratita, ca departarea de tara, familie si prieteni nu-mi prieste, ca prezenta permanenta a copiilor pe langa mine ma deranjeaza, ca tot ce fac si felul in care ma comport nu ma reprezinta. Am hotarat sa fac o schimbare.

Aspectul fizic cat si stilul de a ma imbraca s-au modificat, vizitele in tara s-au prelungit. Intamplator, am intalnit aici pe cineva care m-a facut sa ma simt altfel: mai dorita, mai iubita, mai respectata. Am luptat sa ma rup de acesta relatie, dar nu am reusit. Atunci am hotarat ca trebuie sa urmez acest drum, alaturi de omul iubit, omul langa care, credeam eu, descoperisem adevarata fericire.

Desi ne-am jurat iubire vesnica si ne-am cladit vise pentru viitor, omul minunat care m-a ridicat pe un piedestal s-a schimbat peste noapte considerand ca iubirea noastra este imposibila. Nici acum nu-mi vine sa cred ca barbatul ideal, in viziunea mea, langa care am trait momente magice si am descoperit sentimente ce le credeam inexistente nu a avut puterea sa lupte pentru mine, pentru noi, pentru visele viitorului nostru.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
28 Mai 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.