Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose Love: Overcome Your Fears To Attract The Life You Want." Practica fitness, terapii alternative, mindfulness si yoga de sapte ani.
_______
Una dintre cartile scrise de Osho si publicata in limba romana se numeste "Curajul de a fi tu insuti". Intr-o societate care ne obliga sa purtam masti pentru a fi acceptati si iubiti, a fi tu insuti necesita curaj. Iar atunci cand iti aduni acest curaj si redevii cine esti tu, inseamna de multe ori sa spui stop si de la capat. Nu poate fi altfel tinand cont ca vechea existenta a fost construita pe niste premize false, pe niste vise care nu erau ale tale.
A spune stop si de la capat poate insemna sa renunti la o profesie bine platita dar care nu iti aduce implinire. Este cazul prietenului meu Vishnu, despre care am scris intr-un alt articol. El a renuntat la statutul si banii oferiti de job-ul de avocat intr-o mare firma californiana pentru a se dedica scrisului. Poate insemna sa pleci dintr-o relatie de cuplu din care nu a ramas decat obisnuinta. Sau sa iti faci bagajele si sa te muti intr-o alta casa, intr-un alt loc, intr-o alta tara. Asa a facut Elizabeth Gilbert.
A o lua de la capat nu este neaparat simplu si usor. Obisnuinta, tabieturile, legaturile si radacinile au tendinta de a ne tine pe loc, de ne face sa ne para rau dupa ceea ce lasam in urma, de a starni dorul. Insa rasplata este infinit mai mare. Faptul ca iti iei viata in propriile maine, ca respiri din toti plamanii, ca iti construiesti un drum nou, ca esti intr-un loc in care simti ca posibilitatile sunt infinite. Ba mai mult decat atat, ca poti sa integrezi in noua ta viata ceea ce a fost bun si frumos, in acord cu sinele tau autentic, din cea veche.
Se apropie finalul de an. Gandeste-te bine la ceea ce s-a intamplat in 2016. Trece totul prin filtrul inimii. Si intreaba-te daca nu cumva este momentul sa spui stop si de la capat.
Spune-ti parerea!