Setari Cookie-uri

Combinari si recombinari la Hollywood in 2007

La Hollywood despartirile par a fi mai degraba o consecinta fireasca a oricarei relatii decat un sfarsit indezirabil. Chiar si parteneri considerati a forma cele mai frumoase si durabile cupluri sfarsesc prin a se desparti. Sa fie tentatiile mult prea mari, sa fie temperamentul lor artistic, sa fie nesiguranta, accentuata de faptul ca sunt persoane publice, sau poate faptul ca relatiile lor sunt mereu puse sub lupa si acest lucru antreneaza de multe ori nemultumiri din partea unuia sau altuia dintre parteneri... Nu putem sa stim exact, probabil cate putin din fiecare plus alte motive cat se poate de individualizate.

Kate Hudson & Owen Wilson: dramatismul iubirii

Amandoi simpatici, blonzi, cu zambet fermecator si multe roluri in comedii. Kate Hudson, fiica nu mai putin celebrei Goldie Hawn, si Owen Wilson s-au intalnit in 2006 in timpul filmarilor pentru pelicula “You, Me and Dupree”. La scurt timp Kate s-a desparit de sotul ei de pe atunci, Chris Robinson, deoarece relatia lor nu mai mergea de ceva timp, asta desi multi au afirmat ca despartirea s-ar fi datorat lui Owen.

Relatia dintre Kate si Owen, dintre toate cele prezentate, are cursul cel mai dramatic. Cei doi s-au despartit in iunie 2007. S-au facut foarte multe presupuneri in legatura cu motivele separarii lor: unii au afirmat ca actrita nu era pregatita pentru o relatie atat de serioasa, fiind proaspat divortata, si ca s-ar fi gandit si la cum ar fi putut sa fie afectat copilul ei de trei ani, pe care il are cu fostul sot, de noua ei relatie. Insa cei mai multi dimpotriva, au pus pe seama lui Owen teama de a-si lua un angajament serios fata de Kate, care ar fi fost nemultumita si din cauza stilului de viata putin cam “salbatic” al actorului. Si el a i-ar fi amplificat nemultumirile cand a refuzat sa petreaca Revelionul 2007 alaturi de familia ei si cand nu a vizitat-o in Australia, unde ea se afla pentru filmarile la pelicula “Fool's gold”. Probabil ca in toate aceste afirmatii se afla si o farama de adevar. Oricare ar fi fost principalul motiv, deznodamantul a fost acelasi: cei doi s-au despartit.

Foto: Wikipedia

Dar vai, lucrurile nu s-au oprit aici! In data de 26 august Owen a fost gasit inconstient, cu venele taiate, iar apoi s-a scris ca ar fi luat si o supradoza de pastile (Owen a avut probleme si cu drogurile). Asta s-a intamplat la numai cateva zile dupa ce Kate fusese fotografiata impreuna cu actorul Dax Sheperd. Dupa tentativa de suicid a lui Owen, Kate s-a despartit de Dax si in presa s-a scris ca ar vrea sa-l recastige pe fostul ei iubit, deoarece tragicul eveniment o facuse sa-si dea seama cat de mult il iubea. Familia lui Owen nu i-a permis insa actritei sa-l contacteze sub nicio forma cat timp acesta si-a revenit. Si se pare ca si-a revenit, caci la numai o luna dupa tentativa de suicid, el a fost prezent la premiera din L.A. a ultimului sau film “The Darjeeling Limited”. Cu siguranta ca astfel de rani se vindeca foarte greu si le dorim amandurora sa reuseasca sa se puna pe picioare. Complicata si dureroasa relatie! Asa cum nu va dorim si nu ne dorim!
Citește și:

Kudika
9 Ianuarie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.