Eu? Eu sunt o visătoare incurabilă și sunt mândră de asta. Sunt acel gen de persoană care visează cu ochii deschiși, care visează mult și visează departe. Au încercat mulți să mă aducă cu picioarele pe pământ, dar sunt deja aici. Un vis îndrăzneț nu m-a făcut niciodată să pierd contactul cu realitatea ori să trăiesc într- lume a mea în care totul este puf și roz, nu, un vis îndrăzneț m-a ancorat în realitate astfel încât să pot să fac tot ce îmi stă în putere ca să îl văd realizat.

sursa foto: shutterstock/by tomertu

Și mi-a plăcut să lupt pentru fiecare vis în parte pe care l-am avut, mic sau măreț, și chiar dacă uneori răbdarea mi-a ajuns la capătul puterilor, am luptat, am crezut și am avut răbdare până când a devenit realitate... asta însemnând uneori câțiva ani.

Câte visuri sau dorințe arzătoare mi s-au îndeplinit? Multe, foarte multe, aproape toate pe care mi le-am dorit cu adevărat.

Astăzi, însă, tind să renunț mai ușor la un vis, iar asta mi-a adus frustrare, dezamăgire și multă tristețe. Pentru că atunci când nu am un vis pentru care să lupt mă simt a nimănui, mă simt fără niciun rost, mă simt fără vlagă. Un vis îmi dă putere, emoție și speranță.

Așa că data viitoare când ai un vis, sau dacă acum ești "bântuită" de unul, luptă pentru el! Luptă și nu lăsa pe nimeni să îți spună că ești prea visătoare sau prea naivă. Asta pentru că...

1. Un vis te face să simți că trăiești. „Am dat viață tuturor viselor mele... Toate visele mele mi-au dat viață.” — Ricardo Cocciante

2. Un vis te motivează. „Pentru a realiza lucruri mari trebuie să și visăm, nu numai să facem. Trebuie să și credem, nu numai să plănuim.” — Anatole France

3. Un vis îți dă încredere. „Nu pune limite la nimic. Cu cât visezi mai mult, cu atât ajungi mai departe.” — Michael Phelps

4. Un vis îți dă putere. „Visele oamenilor sunt aripi cu care aceștia zboara spre cer.” – Yukio Mishima

Sursa Foto: Shutterstock/ By S_Photo

Citate despre visuri

„Ţine cu dinţii de visele tale! Dacă visele mor, viaţa devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura.” — Langston Hughes

„Când ne moare un vis trebuie să avem pregătit un alt vis.” – Luciano Ligabue

„Visătorii sunt salvatorii lumii. Aşa cum lumea vizibilă este susţinută de cea invizibilă, tot aşa şi oamenii, cu toate încercările şi greşelile şi vocaţiile lor mărunte sunt susţinuţi de către viziunile minunate ale visătorilor solitari.” - James Allen

„Un om este bătrân doar atunci când regretele au luat locul viselor.” — John Barrymore

„Un om sărac nu este un om fără bani. Un om sărac este cel ce nu are nici un vis.” — Henry Ford

„Dacă avansezi cu încredere în direcţia visurilor tale, vei cunoaşte un succes neobişnuit în vremuri obişnuite.” — Henry David Thoreau

„Nu renunţa la iluziile tale. Când ele au murit tu poate mai exişti, dar ai încetat să mai trăieşti.” — Mark Twain

„Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.” — Sigmund Freud

„Mulți oameni nu-și trăiesc visele pentru că-și trăiesc fricile.” — Les Brown

„Este nevoie de oameni ce pot visa lucruri care nu există.” — John F. Kennedy

„Toate visele noastre se vor realiza, dacă avem curajul să le urmăm.” — Walt Disney

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By Alena Ozerova

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: