Regulile de viață ale scriitorului irlandez Bernard Shaw sunt acele reguli pe care chiar ar trebui să le respecți dacă vrei să îți faci un bine.

Crede în ele și citește-le ori de câte ori simți nevoia sau, mai bine, ia-le ca pe niște afirmații pe care să le rostești zilnic până ce îți rămân întipărite în minte.

Nu nega din start posibilitatea facerii de bine în urma citirii unor astfel de învățături. Ascultă-i pe oameni ce au de spus și încearcă să înțelegi ce au vrut să transmită. Poate că vei găsi în cuvintele lor răspunsurile la întrebările pe care ți le-ai pus de atâtea ori, sau chiar rezolvarea la multe ditre problemele de care te-ai lovit.

Reguli de viață de la Bernard Shaw

„Prima condiţie pentru a fi fericit este să n-ai timp să te gândeşti la nefericire.”

„În viață nu trebuie să te regăsești. În viață trebuie să te construiești.”

„Cei ce reușesc în viaţă sunt cei care caută ocaziile pe care le vor şi dacă nu le găsesc, le creează.”

„Doar cei ce s-au ajutat singuri știu cum să-i ajute pe alții.”

„O viață în care faci greșeli nu este mai onorabilă, ci mai folositoare decât una în care nu faci nimic.”

„Tăcerea este cea mai perfectă exprimare a disprețului.”

„Progresul este imposibil fără schimbare, iar cei care nu îşi pot schimba mentalitatea, nu pot schimba nimic.”

„Am învăţat, cu mult timp în urmă, să nu mă lupt niciodată cu porcii. Nu faci decât să te murdăreşti şi, în plus, porcilor chiar le place asta.”

„Şi apoi nu-i frumos să strici prieteniile vechi, dacă te-ai cocoţat în societate. Asta numim noi snobism.”

„Ai grijă să obţii ce îţi doreşti în viaţă sau vei fi obligat să te mulţumeşti cu ce primeşti.”

Bernard Shaw a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925 și considerat ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Acesta s-a făcut remarcat atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/ By AnnaTamila

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: